
Cu 1,8 la sută s-au mărit, în cursul lunii august, pretenţiile financiare ale timişorenilor care vând locuinţe. În timp ce în celelalte mari oraşe nu s-au înregistrat mişcări notabile pe piaţa imobiliară, proprietăţile rezidenţiale din oraşul de pe Bega au înregistrat acest salt valoric considerabil, preţul mediu pe metru pătrat ajungând aici la 1.134 de euro la sfârşitul lunii trecute, după ce în iulie era de 1.114 euro/mp.
Dacă raportăm situaţia pieţei timişorene a apartamentelor din cursul lunii august la cea din urmă cu un an, consemnăm o creştere a preţurilor de strigare cu nu mai puţin de 11,9 la sută. Pentru rigoare, preţul mediu pe metru pătrat era, cu 12 luni mai devreme, de numai 1.013 euro pe metru pătrat, conform monitorizării realizate de portalul imobiliare.ro.
Apartamentele vechi scoase la vânzare în capitala Banatului s-au scumpit luna trecută cu 1,7 procente, de la 1.113 la 1.132 de euro pe metru pătrat, iar cele noi cu 2,1 la sută, de la 1.119 la 1.143 de euro/mp.
La nivelul ţării, prețul mediu cerut pentru unităţile locative disponibile spre vânzare a rămas constant – 1.141 de euro pe metru pătrat – valoare consemnată şi la finele lunii iulie. Totuşi, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, când un apartament costa, în medie, 1.028 de euro pe metru pătrat util, valoarea actuală este cu 11 procente mai mare, la nivelul marilor municipii din ţară.
Numai că în cursul lunii august au apărut şi ieftiniri, în oraşe precum Braşov sau Iaşi, în timp ce în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Constanţa preţurile locuinţelor au crescut.
preturi crescute artificial in principal din cauza parazitilor care manipuleaza piata si pe care nu-i mai satura draq de bani
Asta este o bula imobiliara exact la fel ca in 2008. Mai vedem la anul cand creditele imobiliare se vor oprii din lipsa de bani. Plus Agentiile imobiliare care manipuleaza piata. Asa cum spuneam preturile sunt tinute artificial ridicate pentru comisioane grase la banci si la agentii imobiliari. In momentul cand creditul imobiliar v-a devenii tot mai inaccesibil vor scadea preturile din nou.