Lista țărilor europene cu cele mai severe restricții anti-coronavirus. Se cam stă în case noaptea

De la al doilea blocaj național în Franța până la „închiderea ușoară” din Germania, iată lista țărilor europene cu cele mai stricte restricții, în încercarea de a opri cel de-al doilea val al pandemiei, transmite agenția ANSA, preluată de Mediafax.

 

Franța

Francezii pot ieși doar la muncă, dacă nu pot lucra de acasă, pentru cumpărături, pentru asistență medicală sau pentru exerciții fizice o oră pe zi. Toate magazinele, restaurantele și barurile neesențiale sunt închise, cu excepția celor care servesc la pachet, dar școlile și grădinițele rămân deschise. Contactele sociale sunt interzise.

 

Germania

Cinematografele, teatrele, sălile de sport, piscinele, precum și restaurantele și barurile se închid. Mâncare poate fi cumpărată de servit la pachet. Contactele sociale sunt limitate la două familii cu maxim 10 persoane. Înnoptările în hoteluri în scopuri de agrement sunt interzise și toate călătoriile neesențiale sunt descurajate. Se deschid școlile și grădinițele. De asemenea, sunt deschise magazinele și saloanele de coafură. Procesiunile religioase sunt permise.

 

Regatul Unit

Se îndreaptă spre un blocaj național de o lună în Anglia, cea mai populată națiune din Regat, începând cu săptămâna viitoare. Înainte de noile restricții, 11 milioane de oameni din zonele cele mai afectate ale insulei trăiau deja într-un regim de semi-închidere.

 

Irlanda

Oamenii lucrează de acasă ori de câte ori este posibil. Întâlnirile interioare nu sunt permise, oamenii se pot întâlni în aer liber cu o altă familie. Magazinele neesențiale sunt închise, școlile și grădinițele deschise.

 

Belgia

Se închid activitățile „neesențiale”, iar belgienii lucrează de acasă acolo unde este posibil. Stingerea se dă la ora 22:00. Oamenii au obligația de a purta mască în toate locurile din afara casei și la locul de muncă. Sălile de sport sunt închise, la fel și piscinele. Sunt închise și barurile și restaurantele, nu se organizează evenimente publice sau petreceri.

CITEŞTE ŞI:  Se poate! 86 de angajaţi ai Consiliului Judeţean vor fi concediaţi de la 1 decembrie

 

Olanda

Barurile, restaurantele și cafenelele pot servi doar la pachet. Toate magazinele, cu excepția supermarket-urilor, trebuie să închidă până la ora 20. Oamenii sunt sfătuiți să rămână acasă și să lucreze de acasă cât mai mult posibil. S-a impus obligația de a purta masca. Școlile, sălile de sport și piscinele sunt deschise.

 

Austria

Restaurantele, hotelurile, cinematografele și teatrele se închid, se opresc nunțile, iar între orele 20:00 – 06:00 nu se iese. Școlile rămân deschise, precum și magazinele și saloanele de coafură.

 

Grecia

În zona roșie, care include și Atena și Salonic, noaptea nu se poate ieși din case și se închid pentru o lună baruri, restaurante, săli de sport, teatre și cinematografe. Școlile, hotelurile, saloanele de coafură și magazinele cu amănuntul rămân deschise. Circulația între regiuni este permisă.

CITEŞTE ŞI: Un oraș din Italia le oferă 44.000 de euro celor care vin să se mute aici

 

Portugalia

De miercuri, 4 noiembrie, se revine la un blocaj parțial care va afecta 70% din populație. Acest lucru a fost anunțat de premierul Lisabonei, Antonio Costa: „A sosit momentul în care este necesar să se ia măsuri mai restrictive pentru a avea control asupra acestei pandemii”.

 

Cehia

Prima țară care impune închiderea strictă după primăvară. Din 5 octombrie, barurile, restaurantele, școlile, magazinele neesențiale sunt închise cel puțin până pe 3 noiembrie. Oamenii pot ieși doar pentru muncă, vizite esențiale de familie, exerciții fizice, mâncare sau medicamente.

 

Spania

Există o stare de urgență, dar nu și carantină (singura țară mare alături de Italia, deocamdată). Între orele 23:00 – 6:00 nu se poate ieși din case, cu excepția celor din Insulele Canare. Întâlnirile publice și private sunt limitate la 6 persoane care nu locuiesc împreună.

Foto: The New Daily


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns