„Leii”, victorie clară într-o… sală de liceu

baschet SCM Timisoara

Cupa României le-a scos în cale baschetbaliştilor timişoreni o adversară facilă, pe CSM Sighetu Marmaţiei, de care elevii lui Cristian Bota au trecut, miercuri, cu scorul de 84-57, astfel că miercurea viitoare, în returul programat cu începere de la ora 18 la sala „Constantin Jude”, vor avea de îndeplinit o simplă formalitate.

Mai greu a fost cu suprafaţa de joc. Meciul s-a disputat într-o sală de liceu, cu un linoleum aplicat peste beton, un adevărat coşmar pentru sportivii profesionişti, care riscă accidentări urâte în astfel de condiţii de joc.

Au evoluat toţi cei 12 „lei” trecuţi pe foaia oficială, marcatorii grupării alb-violete fiind Stojadinovici (17p), Vukosavljevici (12p), Sherwood (12p), Diculescu (8p), Randolph (8p), Coconea (7p), Komatina (7p), Pesakovici (5p), Mocriţchi (4p), Penciu (3p) şi Baciu (1p).

Ilie Tritoiu 4„Obiectivul nostru a fost să nu se accidenteze nici un jucător. Până ne-am acomodat cu sala şi cu panourile a trecut o repriză, în care am evoluat modest. La pauză, băieţii au înţeles că trebuie să-şi schimbe atitudinea şi am jucat altfel în ultimele două sferturi. Am fi dorit să evolueze mai mult tinerii noştri, însă condiţiile improprii nu ne-au permis acest lucru. Sunt dezamăgit că federaţia acceptă să se dispute meciuri de baschet în asemenea săli. Şi spun asta cu tot respectul pe care îl port celor din Sighetu Marmaţiei. O asemenea sală nu are ce să caute în sistemul competiţional, indiferent de eşalonul valoric! Nu poţi să faci o propagandă frumoasă baschetului într-o asemenea sală. Baciu a alunecat la o fază de parcă era pe gheaţă! Tot meciul am stat cu emoţii să nu se accidenteze vreun jucător. Dacă nu eram de faţă nu credeam că există aşa ceva. A fost condens în sală, picura apa de pe pereţi. Infrastructura în România în 2019? Jucăm în săli de liceu sau în săli din anii ’60 şi vrem performanţe! În plus, o înjuram pe Halep când era numărul unu mondial. N-am vrut să ne accidentăm pentru că ne aşteaptă un meci infernal duminică, acasă, cu echipa din Cluj-Napoca. Fac un apel la timişoreni să se trezească şi să ne susţină. Această echipă merită mai multă atenţie, mai mult respect din partea publicului timişorean. Băieţii au demonstrat în partidele cu Sibiu şi Oradea că formează o echipă de top. Obiectivul este să câştigăm şi meciul cu Clujul. Pentru noi şi pentru Timişoara!”, ne-a declarat preşedintele Ilie Triţoiu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *