Le-a părut rău doar pentru că au făcut-o de față cu Poliția Locală

Bătaie în fața unui restaurant din Timișoara. Poliția a reținut 2 tineri

Le-a părut rău doar pentru că au făcut-o de față cu Poliția Locală

Încă doi tineri care se distrau turând motoarele autovehiculelor pe care le conduceau, au fost depistați de polițiștii locali aflați în patrulare în acest weekend, în zona Stadionului Dan Păltinișanu.

Este vorba de două persoane, de 32 și 24 de ani, cu domicilii în Bobda și Bucovăț, care au făcut drifturi și au turat motoarele autoturismelor BMW, deși era trecut de miezul nopții de vineri spre sâmbătă, deranjând locuitorii din zonă.

CITEȘTE ȘI: Pensia minimă s-ar putea dubla. Marius Budăi: „O pensie decentă ar trebui să fie de 2.500 de lei. Căutăm soluţii pentru a le majora din acest an”

Unul dintre tineri, fără a-și da seama probabil de consecințele distracției lor, a declarat că îi pare rău că a ”făcut acest lucru de față cu polițiștii locali”.

Distracția i-a costat pe fiecare dintre ei 800 de lei, reprezentând sancțiunea aplicatăconform HCL 371/2007 modificată.

”Deși pentru o perioadă cei depistați se potolesc din astfel de activități, se pare că sunt alți tineri care nu știu că fapta prevăzută de actul normativ menționat, respectiv folosirea autovehiculelor cu turarea motoarelor și efectuarea de manevre prin derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări și frânări bruște, pe domeniul public, în scop de divertisment și fără aviz, reprezintă contravenție.

Timișorenii care sunt deranjați de astfel de situații, le pot semnala la numerele de telefon ale Dispecratului Poliției Locale Timișoara, 0256.968 sau 0256.246.112”, transmit reprezentanții Polițiai Locale Timișoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *