Cei care au ales să-şi petreacă seara la galeria Fundaţiei „Calina” au avut prilejul de a afla mai multe despre felul în care contemporaneitatea izbuteşte să dizolve graniţele tradiţionale dintre „peinture”, „picture” şi „moving picture”, făcând culorile să treacă unele-ntr-altele şi readucând termenii, în sensul cel mai profund, la rădăcina comună aşezată sub imperiul vizualului.
Invitata momentului, Larisa Oancea, istoric de artă şi cercetător independent, a susţinut o expunere cu tema „Filmul ca proiect curatorial”, deschizând o paranteză cuprinzătoare asupra influenţelor reciproce dintre filmic şi muzeal. Ea a trasat o linie fluidă între „white cube” (spaţiul muzeal) şi „black cube” (sala de cinema), folosindu-se de fragmente din propria teză de doctorat şi susţinându-şi teoria printr-o bogăţie de exemple.
„Muzeul a devenit noul templu al cinefiliei. Pe de o parte, există regizori în rol de curatori, dacă ne oprim la <<Voyages en Utopie>> de Jean-Luc Godard sau la <<Carne y Arena>>, de Alejandro G. Iñárritu, iar pe de alta, găsim istorici de artă şi curatori care includ cinematografia în proiectele lor expoziţionale, dacă ne-am referi, bunăoară, la <<Nouvelles histoires de fantômes>> de Georges Didi-Huberman şi Arno Gisinger sau <<Pasolini Roma>> de Alain Bergala, Jordi Balló şi Gianni Borgna „, a punctat Larisa Oancea.
