La un pas de o TRAGEDIE IMENSĂ. Explozii pe un drum european din vestul ţării. Cinci autoturisme, transportate cu un TIR, s-au transformat în torţe!

incendiu masini

O mare tragedie a fost pe cale să se întâmple sâmbătă, pe raza comunei cărășene Armeniș, pe Drumul European 70. Un TIR, condus de un șofer din Bulgaria, încărcat cu opt autoturisme marca Ford, a luat foc în timp ce se deplasa de la Băile Herculane spre Caransebeș.

Din spusele șoferului, flăcările au fost observate în partea din spate a platformei plină cu mașini, după care intrat într-o parcare, cu intenția de a stinge focul, însă totul s-a dovedit în zadar.

Citeşte şi: La un pas de o TRAGEDIE IMENSĂ. Explozii pe un drum european din vestul ţării. Cinci autoturisme s-au transformat în torţe!

Din totalul de opt autoturisme abia ieșite pe poarta fabricii de la Craiova, cinci au ars aproape complet, însă există și o parte bună, aceea că incidentul nu a generat o reacție în lanț, ceea ce ar fi pus astfel în pericol atât viața celorlalți participanți la trafic, cât și pe cea a localnicilor, îngroziți de ceea au văzut.

Citeşte şi: IMAGINI ULUITOARE! Şofer MORT DE BEAT, implicat într-un accident în Timiş. Nu se putea ţine pe picioare

Pompierii au reușit să localizeze focul ce s-ar fi putut extinde și la celelalte trei autoturisme.

Polițiștii au izolat zona, iar circulația pe E70 a fost oprită pe ambele sensuri.

Sursa: argument-cs.ro

Foto: expressdebanat.ro


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *