La „Elba”, afară e vopsit gardul…

robu 20

Scena cu primarul Nicolae Robu certându-se la gard cu şefii de la compania „Elba” este memorabilă. Fără nici o problemă, imaginile pot intra într-o antologie a absurdului, în care primarul Timişoarei, împreună cu mai mulţi şefi ai urbei, discută cu conducerea unei firme locale peste un gard!

Nici nu mai contează cine avea dreptate, al cui e terenul, dacă trebuia despăgubită sau nu firma respectivă sau cum se pot debloca lucrurile, pentru că mesajul principal rămâne cel al discuţiilor purtate peste gard, ca în satele din zona Olteniei, când vecinii se ceartă din cauza corcoduşilor care trec şi în partea cealaltă. Este inadmisibil ca primarul unui oraş de talia Timişoarei să fie ţinut la gard, asemenea unui infractor periculos care ar putea provoca mari distrugeri. Oare ce şi-au imaginat şefii de la „Elba” că s-ar putea întâmpla dacă discută cu conducerea municipalităţii într-un mediu civilizat, la o cafea, chiar în sediul companiei lor, departe de acel simbol al lipsei de bun-simţ, care a devenit, iată, gardul de la „Elba”? S-au temut, oare, că vine Robu cu interlopii lui Ionuţ Nasleu şi îi ia la bătaie? Desigur că nu poate fi vorba de aşa ceva, ci doar de o sfidare forţată până la limită. „Noi suntem Elba şi nu ne interesează persona nimănui, poate să fie chiar şi primarul”, a fost mesajul transmis peste gardul instalat nu între „Elba” şi Robu, ci între „Elba” şi timişoreni. Degeaba, ulterior, gardul a fost îndepărtat. Leopardul din spatele lui e tot acolo.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “La „Elba”, afară e vopsit gardul…

  1. Florescule, cat a platit Robu pentru articol? Merita sa fie tinut la gard, nu uita ca el a convocat sambata intalnirea la primarie cu conducerea Elba si pe urma nu s-a prezentat si nici nu a anuntat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *