Joi și vineri, orele la Colegiul Național ”C.D.Loga” din Timișoara se vor desfășura online

De luni, elevii Colegiului Național ”C.D.Loga” se reîntorc în bănci

Joi și vineri, orele la Colegiul Național ”C.D.Loga” din Timișoara se vor desfășura online

Situația încă neconcludentă de la Colegiul Național ”C.D.Loga” din Timișoara a impus luarea deciziei ca până la sfârșitul săptămânii, orele să se desfășoare în sistem online. În unitatea de învățământ sunt înscriși 916 elevi, iar procesul educațional e asigurat de aproximativ 60 de cadre didactice.

”Pentru că până la acest moment nu avem rezultate confirmate de la DSP Timiș și încă se lucrează la a se identifica cauza, care a generat îmbolnăvirea copiilor și a colegilor de la Loga, la propunerea conducerii unității de învățământ, cu acordul ISJ Timiș și acordul doamnei Ministru, s-a luat decizia de a se desfășura activitatea în zilele de joi și vineri în sistem online.

Facem precizarea că în aceste zile, personalul nedidactic va asigura igienizarea completă a spațiilor, astfel încât, începând cu ziua de luni, activitatea să revină la normal”, a transmis Inspectoratul Școlar Județean Timiș.

Este greu de precizat cu exactitate numărul elevilor și al profesorilor care s-au îmbolnăvit, însă, potrivit datelor primite de inspectoratul școlar, ”au fost 45 de prezentări la serviciile de tip UPU și un număr de 15 internări”. Cauza nu a fost depistată, verificările fiind încă în desfășurare. În opinia unor cadre medicale, se pare că ar fi vorba despre un virus.

Fabrica de anvelope Continental din Timișoara are un nou director general


Inspectoratul școlar a lansat un apel către directorii unităților de învățământ din Timiș, solicitându-li-se să anunțe dacă au cunoștință despre cazuri asemănătoare cu cele de la ”Loga”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *