Modificare legislativă în Senat: Prosumatorii vor putea compensa producția de electricitate cu factura la gaze sau de la un alt loc de consum

Asociația Prosumatorilor: Furnizorii de energie au fost creditați gratis și fără dobândă cu peste 50 milioane de euro

Modificare legislativă în Senat: Prosumatorii vor putea compensa producția de electricitate cu factura la gaze sau de la un alt loc de consum

Senatul a votat modificările aduse Legii energiei care vizează activitatea prosumatorilor. Aceștia vor putea să-și deconteze energia injectată în rețea în decurs de o lună, față de 24 de luni de la emiterea facturii, cum era până acum.

În plus, ei vor putea compensa producția din panouri fotovoltaice cu facturile la gaze sau de la un alt loc de consum. Legea trebuie aprobată și de Camera Deputaților pentru a intra în vigoare, scrie hotnews.ro.

„Ieri am votat în plenul Senatului inițiativa legislativă care lărgește drepturile prosumatorilor. Este vorba de peste 120.000 de prosumatori, care aduc peste 1.400 MW de energie în sistemul energetic național”, a spus Lorant Antal, președintele Comisiei de energie din Senat, în cadrul Solar Energy Bucharest Summit.

Principalele modificări aduse legii, potrivit lui Antal:

Perioada de decontare a fost scăzută. Față de 24 de luni de la emiterea facturii, toți prosumatorii care au injectat electricitate în rețea să poată face decontările lunar.

Dacă ai același furnizor de energie electrică și gaze naturale, valoarea surplusului de electricitate injectată în rețea se compensează cu factura la gaze.

Surplusul de energie livrat în rețea poate fi compensat cu alte locuri de consum sau poate fi donat către spitale, unități de cult sau oriunde dorește prosumatorul.

„Este o lege extrem de importantă, așteptată de prosumatori, sper să fie cât mai repede publicată”, a mai spus senatorul.

Proiectul de lege va merge acum pentru dezbateri la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

CITEȘTE ȘI: Aproape 100 de monumente funerare, vandalizate într-o comună timişeană

Legea a mai fost modificată anul trecut, însă președintele Klaus Iohannis a retrimis-o în Parlament pentru reexaminare, întrucât prevederile ei ar fi dus la creșterea facturii tuturor consumatorilor din România.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *