
Joi, la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara a avut loc un ceremonial militar şi religios dedicat sfinţirii noului drapel de luptă al unităţii.
CITEȘTE ȘI: Polițist lovit cu toporul în cap!
Manifestările dedicate acestui eveniment au fost conduse de către comandantul unităţii, colonel Cîmpan Remus Ioan, iar slujba de sfinţire a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Noul drapel de luptă al grupării de jandarmi este compus din acvila încoronată, flamura, hampa și accesoriile, iar pe aversul suportului este înscrisă deviza „Onoare și Patrie”.
CITEȘTE ȘI: Blocuri noi, metehne vechi, la Timișoara
De asemenea, pe flamură sunt reproduse, în fâșii, culorile drapelului României, cu albastru la hampă, galben și roșu.
În fiecare din cele patru colțuri ale flamurei sunt brodate, cu fir aurit, cununi din două ramuri de stejar, care au în interiorul lor însemnul de armă.