Jaf în tren. Un tânăr a fost atacat de trei indivizi

tren 10

Trei bihoreni au fost arestaţi preventiv, luni, după ce au atacat şi jefuit un tânăr care călătorea cu trenul pe ruta Oradea – Săcueni. Incidentul a fost reclamat polițiștilor din Săcueni vinerea trecută, în jurul orei 17.00, chiar de victima agresiunii, un tânăr de 18 ani din comuna Abrămuţ.

Atacat în tren

„Tânărul a reclamat că, în aceeași dimineață, în intervalul orar 05.10 – 06.10, în timp ce călătorea cu trenul pe ruta Oradea – Săcueni, în stația CF Săcueni, înainte de oprirea trenului, trei persoane necunoscute l-au agresat și l-au deposedat de 100 euro, pe care îi avea în portmoneu și de un telefon mobil în valoare de 800 lei, iar apoi au coborât din tren și au fugit”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

CITEȘTE ȘI: Imagine de groază: Zeci de animale moarte pe un câmp

Potrivit lui Dinu, autorii tâlhăriei au fost prinşi duminică dimineaţa, de polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor, cu sprijinul celor din cadrul Poliției Orașului Săcueni.

CITEȘTE ȘI: La concurență cu studiourile de la Hollywood, laboratoarele DSP Timiș au creat un nou erou: SUPERDOCTORIȚA!

Este vorba despre Ştefan Hamza, un bărbat de 33 de ani, din comuna Suplacu de Barcău, recidivist, care are începând din 2008 multiple condamnări pentru furturi şi tâlhării, eliberat condiţionat ultima oară în aprilie 2017, respectiv de doi tineri din Săcueni, Angyal Dániel, 18 ani, şi Balázs Carol Dominik, 16 ani, fără antecedente penale, de la care poliţiştii au recuperat şi telefonul sustras.

Arestaţi pentru 30 de zile

Cei trei au fost reţinuţi, duminică, pentru 24 ore, şi prezentaţi, luni, unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita şi apoi judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Marghita, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile, sub acuzaţia de tâlhărie calificată. Cei trei pot contesta măsura la Tribunalul Bihor.

CITEȘTE ȘI: Cei şapte primari care au speriat vestul

Ancheta este continuată de poliţiştii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, scrie ebihoreanul.ro.
premii renasterea


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *