Istoria se repetă: Timișoara intră în primăvară fără garanția căldurii și a apei calde. Licitația pentru transportul celor 350.000 de tone de cărbune necesare Colterm a fost anulată după o contestație admisă de CNSC.
Aprovizionarea continuă doar pe contractul existent cu CFR Marfă, prelungit temporar până la 31 martie.
După această dată, încălzirea și apa caldă pentru aproximativ 47.000 de abonați nu mai au o bază contractuală sigură. Aceeași poveste și aceeași criză, de cinci ani de zile, fapt ce dovedește carențele administrației USR a Timișoarei.
Situația la zi
În dimineața de 25 februarie 2026, stocul de combustibil al sistemului centralizat de termoficare din Timișoara a coborât la pragul critic, de numai 7.000 de tone de cărbune disponibile pentru funcționarea Colterm.
Potrivit informațiilor furnizate de o sursă internă din cadrul operatorului, acest nivel de stoc asigură aproximativ 5 zile de funcționare în condițiile actuale de temperaturi pozitive (peste 0°C) și cel mult 3 zile în cazul unei scăderi a temperaturilor și creșterii consumului.
Cu alte cuvinte, sistemul de încălzire al orașului funcționează deja în regim de avarie.
Imaginile filmate weekendul trecut la CET Sud arată descărcarea combustibilului folosit în prezent. Analiza vizuală indică fără echivoc că materialul este cărbune energetic (huilă sau amestec huilă-lignit), utilizat standard în centrale de termoficare. Nu este zgură, deșeu sau combustibil alternativ.
Problema reală nu este vremea
Deși încă sosesc vagoane cu combustibil, situația este mult mai serioasă decât pare.
Contractul de furnizare a cărbunelui este în curs de expirare, iar procedura pentru noul contract este blocată de o contestație. Cantitățile deja contractate pot acoperi consumul cel mult până în jurul datei de 4 martie și asta doar dacă temperaturile rămân pozitive.
După acel moment, aprovizionarea nu mai are o certitudine administrativă.
Prin urmare, vulnerabilitatea sistemului nu este meteorologică, ci procedurală. Orașul depinde de finalizarea unei licitații, nu de evoluția iernii.
Ce înseamnă concret pentru timișoreni
Colterm nu produce doar agent termic pentru calorifere, ci și apa caldă menajeră. O oprire a alimentării cu combustibil nu ar însemna doar apartamente reci, ci și lipsa apei calde la robinet pentru zeci de mii de locuințe.
Paradoxul este că Timișoara riscă să intre într-o criză de termoficare în condițiile unei ierni blânde. Nu frigul presează sistemul, ci calendarul administrativ.
Criza care „nu există”
Pe 23 februarie, viceprimarul Ruben Lațcău transmitea public că nu există motive de îngrijorare privind aprovizionarea cu cărbune. Livrarea, spunea el, continuă „în pas normal de iarnă”, iar Primăria așteaptă publicarea “motivației” deciziei.
Doar că problema nu este motivarea. Problema reală este chiar decizia.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nu a cerut clarificări, nu a suspendat temporar și nu a recomandat corecturi minore. A anulat procedura de atribuire pentru transportul celor aproximativ 350.000 de tone de cărbune necesare funcționării sistemului de termoficare al orașului. Adică exact contractul fără de care cărbunele nu ajunge la CET.
Primăria spune că așteaptă „motivația”.
Sistemul de termoficare funcționează însă pe stocuri, nu pe motivări.
Concret, decizia CNSC perturbă lanțul real de aprovizionare, care pleacă de la mina de cărbuni, încărcarea în garniturile de tren, descărcarea la CET, apoi transformarea în agent termic și livrarea în calorifere și la robinet.
Licitația anulată nu privește extracția cărbunelui.
Privește trenurile.
Fără contract de transport furnizorul nu livrează, vagoanele nu pleacă, nici depozitul nu se umple iar, ca și consecință, centrala intră pe rezervă.
Exact situația în care se află acum Colterm, cu aproximativ 7.000 de tone rămase, adică pentru câteva zile de funcționare.
Aberația administrativă
Viceprimarul Lațcău susține că nu există risc pentru aprovizionare.
În același timp însă, contractul actual expiră, licitația nouă este anulată, deci procedura trebuie reluată iar sistemul are autonomie de câteva zile.
Altfel spus, orașul depinde simultan de două lucruri incompatibile, un contract care se termină și un contract nou care nu există încă.
Și totuși apare criza care „nu există”.
Colterm are aproximativ 47.000 de abonați, care sunt persoane fizice cu locuințe dar și școli, grădinițe, instituții publice și spitale racordate la sistemul centralizat.
În cazul epuizării stocului, nu se opresc doar caloriferele. Se oprește apa caldă în spitale.
Ce spune de fapt decizia CNSC?
Contestația nu a fost admisă pe un detaliu birocratic minor.
Operatorul feroviar a reclamat criteriile de evaluare, mai exact modul în care era punctat numărul de material rulant (locomotive și vagoane). CNSC a considerat că procedura trebuie anulată și reluată.
Tradus administrativ asta înseamnă că achiziția trebuie refăcută de la început. În termeni energetici, este un cronometru care ticăie până se va întrerupe furnizarea apei calde și a clădurii.
Primăria Timișoara așteaptă publicarea motivării, Colterm așteaptă trenurile, iar orașul funcționează pe rezerva de combustibil a unei proceduri de achiziție contestate.
Criza termoficării nu este una tehnică și nici una meteorologică.
Este una juridico-administrativă, iar iarna nu are obligația legală să aștepte finalizarea unei licitații.
Predictibilitatea este marea problemă a Colterm
Crizele din sistemul de termie nu apar când vine gerul, ci apar când expiră contractele, lucru care se întâmplă regulat de cinci ani de zile.
De atâtea ierni, sistemul de termoficare al Timișoarei funcționează după aceeași schemă. Intră în sezonul rece fără o rezervă contractuală sigură pentru combustibil și transport, iar pe parcursul iernii administrația este obligată să improvizeze cu prelungiri, proceduri accelerate, achiziții de urgență sau schimbarea mixului de combustibil.
Nu centrala rămâne prima fără resurse, ci rămâne procedura fără timp.
Cum funcționează, de fapt, termoficarea
Pentru un sistem centralizat de termoficare, cel mai important lucru nu este combustibilul în sine, ci continuitatea logistică. Un CET nu poate fi oprit și repornit ca o centrală de apartament. El funcționează pe flux continuu.
Traseul tehnic este unul rigid, care pornește de la contractul de furnizare combustibil, apoi contract de transport, livrări programate, stoc de siguranță și, capăt de linie, funcționarea centralei.
Dacă unul dintre aceste elemente întârzie, problema nu apare imediat. Apare după câteva zile, exact intervalul pe care îl reprezintă stocul din depozit.
Asta explică de ce toate crizele Colterm sunt minimalizate iar apoi devin „bruște”. În realitate ele sunt previzibile cu luni înainte.
Ce se repetă în fiecare iarnă?
În iarna 2021–2022, orașul a rămas fără căldură și apă caldă după blocaje financiare și contractuale. În următorul sezon rece, 2022–2023, o nouă criză, din cauză că aprovizionarea depinde de achiziții rapide și s-a apelat la varianta trecerii pe gaz.
Iarna 2023–2024 a venit cu noi poticneli, ce au dus la importuri de cărbune și avertismente privind stocurile. Apoi, în iarna 2024–2025 au fost mai multe episoade de stocuri minime.
La zi, în sezonul rece 2025–2026, licitația pentru transport este anulată, iar aprovizionarea continuă doar pe contractul vechi, care expiră la 31 martie.
De fiecare dată problema apare în același momentul, acela în care trebuie semnat contractul următor.
Cu ce este diferită situația actuală
În mod obișnuit, o primărie pregătește contractele de combustibil pentru sezonul rece în lunile de vară. Motivul este simplu, procedurile de achiziție publică durează, iar contestațiile sunt frecvente.
În cazul Colterm, procedura pentru transportul celor aproximativ 350.000 de tone de cărbune a fost anulată de CNSC, ceea ce obligă reluarea de la zero. Asta nu produce o oprire imediată, dar creează un interval de risc exact la finalul sezonului rece, când contractul actual încetează.
Cu alte cuvinte, orașul nu este în pericol pentru că vine frigul.
Este în pericol pentru că vine data de 31 martie.
Pentru serviciul public este un eșec major. Un sistem de termoficare nu poate funcționa anual în regim de improvizație.
El are nevoie de predictibilitate, adică de contracte semnate înainte de sezon, stocuri de siguranță și logistică programată.
În absența acestora, fiecare iarnă devine o negociere contra cronometru între administrație, furnizori și proceduri juridice.
Iar pentru cei aproximativ 47.000 de abonați, căldura din calorifer ajunge să depindă nu de temperatura de afară, ci de durata unei proceduri de achiziție.
Cine “planifică” iarna
Sistemul de termoficare al unui oraș nu funcționează pe principiul reacției, ci al anticipării. Sezonul rece nu este un eveniment neprevăzut. El vine în fiecare an, în același interval.
De aceea, în administrația publică locală, pregătirea termoficării nu începe iarna, ci vara.
Procedurile de achiziție pentru combustibil și transport sunt, în mod normal, lansate cu luni înainte de sezonul rece. Motivul este cunoscut. Licitațiile mari sunt aproape inevitabil contestate, iar contestațiile prelungesc termenele. Sistemul funcționează doar dacă aceste întârzieri sunt anticipate în calendar.
În cazul de față, procedura pentru transportul celor aproximativ 350.000 de tone de cărbune a fost anulată, iar reluarea ei împinge semnarea unui nou contract dincolo de momentul în care actualul acord expiră.
Nu e o problemă tehnică. Este una de planificare.
Ceea ce arată cât de important este unde se iau deciziile. Colterm nu este doar o companie municipală. Din 2021, societatea se află în procedură de insolvență.
Asta înseamnă că deciziile privind funcționarea sa nu mai depind exclusiv de Primărie. Operatorul este administrat simultan de conducerea executivă, de administratorul judiciar și de creditori, iar o parte dintre măsurile importante sunt validate de instanță.
Primăria stabilește politica energetică și bugetul subvenției, dar compania funcționează în limitele impuse de procedura juridică a insolvenței. Contractele majore, plățile și reorganizarea trebuie compatibile nu doar cu strategia municipală, ci și cu regulile legii insolvenței.
Asta introduce un element nou, acela că timpul administrativ nu mai este singurul factor, iar timpul juridic devine la fel de important.
Într-un sistem de termoficare, însă, timpul juridic nu încălzește calorifere. Combustibilul trebuie contractat înaintea sezonului rece, indiferent de durata procedurilor.
Prin urmare, fiecare contestație sau reluare de licitație nu este doar o problemă procedurală. Devine o problemă operațională pentru serviciul public.
În prezent, orașul este alimentat în baza unui contract de transport prelungit, în timp ce contractul care trebuia să-l înlocuiască trebuie reluat de la zero.
Nu există încă o oprire a sistemului, există însă o dependență totală de durata unei proceduri administrative.
Asta înseamnă că funcționarea unui serviciu public esențial — încălzirea și apa caldă pentru zeci de mii de locuințe și instituții — este legată direct de calendarul unei licitații.
Dacă situația apare o dată, este un incident procedural.
Dacă apare în mai multe ierni consecutive, devine un model de administrare.
Iar modelul care se conturează arată că sistemul intră în sezonul rece fără toate contractele securizate și funcționează apoi până la limita stocurilor și a termenelor legale.
Nu centrala decide câtă căldură are orașul, ci data semnării unui contract este decisivă.
Colterm între Primărie și insolvență
Colterm nu este doar o societate municipală aflată în dificultate financiară. Este o companie de utilitate publică aflată în procedură de insolvență, iar acest statut schimbă complet modul în care sunt luate deciziile.
Pe de o parte se află Primăria, care stabilește politica energetică și direcția strategică a sistemului de termoficare.
Pe de altă parte se află administratorul judiciar, care are obligația legală de a conserva patrimoniul companiei și de a o scoate din insolvență în interesul creditorilor.
Cele două obiective nu sunt întotdeauna identice. Primăria poate urmări reorganizarea sau înlocuirea sistemului energetic, însă administratorul judiciar trebuie să mențină compania funcțională și solvabilă.
Pe 24 februarie 2026, în Consiliul Local Timișoara a fost supus la vot un proiect privind retragerea dreptului de administrare al Colterm asupra drumului care leagă CET Sud de depozitul de zgură și cenușă de la Utvin — infrastructură tehnologică folosită de centrală.
Municipalitatea a argumentat că dorește reglementarea juridică a drumului pentru investiții și dezvoltarea zonei industriale din Calea Șagului.
Proiectul nu a fost însă adoptat, după ce mai mulți consilieri au ridicat problema legalității, mai exact faptul că dreptul de administrare fusese acordat de stat, nu de municipalitate.
Consilierul local Roxana Iliescu a anunțat prima că grupul PSD nu votează. Ea a indicat faptul că Municipiul Timișoara nu poate revoca un drept de administrare pe care l-a acordat statul român, nu orașul. Ea a întrebat-o pe secretara generală Adina Pokker dacă se poate face această revocare. ”Este vorba de un teren în proprietatea statului și dat în folosirea Colterm pe toată durata existenței firmei. În condițiile acestea eu vă întreb cum e posibil să radiem un drept de administrare care nu este instituit de către Municipiul Timișoara?”, a întrebat Iliescu.
Discuția a degenerat într-un schimb direct de acuzații între viceprimarul Ruben Lațcău și administratorul judiciar al Colterm, Marius Cârceie.
Viceprimarul a susținut că retragerea dreptului nu afectează activitatea termoficării și că administratorul judiciar ar folosi situația ca instrument de presiune asupra municipalității. În replică, consilieri locali au atras atenția asupra confuziilor privind rolurile juridice din procedura de insolvență și asupra faptului că dreptul de administrare al Colterm provine dintr-o decizie guvernamentală.
Proiectul a căzut la vot.
De ce contează pentru căldura orașului?
La prima vedere, disputa pare una juridică privind un drum industrial. În realitate, ea arată ceva mult mai important. Primăria și administratorul judiciar nu operează în același orizont de timp.
Administratorul judiciar are obligația legală să protejeze activele companiei și să mențină funcționarea continuă, adică exact furnizarea căldurii și a apei calde.
Administrația locală discută simultan alternative energetice fanteziste, cum sunt societățile municipale noi de energie, cele fără capital și fără angajați și activitate sau posibile colaborări industriale, cum e cea des vehiculată cu grupul OMV, dar și reorganizarea sistemului.
Apare astfel o situație particulară. Compania care trebuie să asigure încălzirea orașului este gestionată juridic pentru a fi stabilizată, în timp ce autoritatea tutelară, adică Primăria Timișoara, discută scenarii de restructurare sau înlocuire.
Efectul concret
Pentru public, conflictul pare politic, dar pentru sistemul de termoficare, el este operațional.
Un operator aflat în insolvență are nevoie de contracte stabile, furnizori predictibili și planificare anticipată. Orice întârziere contractuală sau incertitudine strategică afectează direct capacitatea de aprovizionare.
În acest context, anularea licitației pentru transportul cărbunelui nu mai este doar o problemă procedurală. Ea apare într-un sistem deja tensionat instituțional, în care responsabilitatea este împărțită între mai multe centre de decizie.
Colterm trebuie să funcționeze zilnic, în timp ce administrația Fritz își poate permite să gândească pe termen lung sau doar să simuleze o strategie. Însă procedura de insolvență operează pe termen juridic.
Când cele trei ritmuri nu coincid, apar crizele. Iar stocul de cărbune ajunge să fie ultimul indicator vizibil al unui dezechilibru instituțional mult mai vechi decât iarna actuală.
Ce se întâmplă după 31 martie
În prezent, Colterm continuă aprovizionarea cu cărbune în baza contractului existent de transport feroviar, prelungit până la 31 martie. Sistemul funcționează, iar pentru consumatori nu există deocamdată o întrerupere a furnizării.
Întrebarea nu este însă dacă există căldură astăzi, ci care mecanism rămâne în picioare după expirarea contractului.
Licitația pentru transportul cărbunelui a fost anulată și trebuie reluată. O procedură completă de achiziție publică — publicare, oferte, evaluare, eventuale contestații, semnare — durează, în mod obișnuit, luni, nu săptămâni.
Prin urmare, data de 31 martie nu este o dată simbolică. Este momentul în care sistemul trebuie să treacă dintr-un cadru contractual într-unul improvizat, dacă noul acord nu este semnat la timp.
Scenariul 1 ar fi cel al prelungirilor succesive. Cel mai probabil, administrația va încerca prelungirea temporară a actualului contract sau o soluție de urgență. Acest tip de soluție permite continuarea livrărilor, dar nu oferă stabilitate: furnizorii livrează precaut, iar stocurile rămân minime. Pentru sistem, asta înseamnă funcționare permanentă la limită.
Un al doilea scenariu, care a mai fost aplicat, este trecerea pe gaz. Colterm poate funcționa și pe gaz natural, iar în iernile precedente această variantă a fost folosită pentru a evita oprirea sistemului.
Problema este economică, nu tehnică. Producția pe gaz este mult mai scumpă, iar diferența este suportată fie prin subvenția municipală, fie prin acumularea de noi datorii ale companiei aflate deja în insolvență. Cu alte cuvinte, căldura poate continua, dar costul se mută în bugetul orașului.
Scenariul cel mai pesimist amintește de epoca Ceaușescu, pentru că prevede reduceri locale și chiar întreruperi.
Dacă aprovizionarea cu combustibil devine instabilă, operatorul poate reduce parametrii de funcționare. Asta implică temperaturi mai scăzute în calorifere, apă caldă furnizată intermitent și opriri punctuale pentru menținerea presiunii în rețea.
Acesta este scenariul clasic al sistemelor de termoficare aflate în deficit de combustibil.
Oprirea livrării este scenariul cel mai puțin probabil imediat, dar tehnic posibil. În această situație, oprirea nu afectează doar locuințele, ci și instituțiile racordate, inclusiv unități medicale și școli.
Niciunul dintre scenarii nu depinde de temperatura de afară și de condițiile meteo.
Toate depind de existența unui contract de transport al combustibilului.
Criza termoficării nu ar începe atunci când vine frigul, ci atunci când se termină cadrul administrativ care permite livrarea cărbunelui.
În prezent, orașul are căldură, are și combustibil pentru câteva zile.
Are și un contract valabil încă o lună. Ceea ce nu are încă este contractul care urmează.
Iar întrebarea nu mai este dacă Timișoara poate trece această iarnă. Problema reală este cine suportă costurile dacă sistemul funcționează din nou pe soluții de urgență.
