Irina-Margareta Nistor, în mijlocul cinefililor timişoreni

Irina-Margareta Nistor, în mijlocul cinefililor timişoreni

Irina-Margareta Nistor, în mijlocul cinefililor timişoreni

„Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România”, festivalul dedicat cinematografiei italiene, revine în această primăvară cu a doua ediție, care a avut deja loc la Bucureşti şi Cluj Napoca, iar actualmente se află în plină desfăşurare la Timişoara, la Cinema Victoria, locul unde publicul se poate delecta cu cele mai bune producții cinematografice italiene recente, premiate și apreciate, dar și filme clasice restaurate, care poartă spectatorii prin locuri memorabile și pline de istorie sau peisaje de poveste.

„Cinematografia italiană are o istorie lungă și prestigioasă, cu capodopere care au cucerit publicul din întreaga lume. Dar și cinematografia italiană contemporană este tot atât de vivace și de interesantă, cu o nouă generație de regizori, actori și producători care duc mai departe tradiția filmului italian, dar în același timp experimentează noi forme și limbaje.

Într-o confruntare continuă între pasiunea pentru realitate și transcendență, între luciditatea perspectivei și caracterul vizionar, filmul italian vorbește despre marginalitate, despre adolescență, despre diversitate, dar și despre istorie și putere.

Visuali italiane încearcă să ofere publicului român, la București, Cluj și Timișoara, o perspectivă cât mai completă și mai conștientă asupra tendințelor din cinematografia italiană, cu convingerea că filmele noastre au multe de oferit și că acest festival oferă o ocazie importantă de a le descoperi și de a le aprecia.”, spune Laura Napolitano, directoarea Institutului Cultural Italian din București.

Astăzi 1 aprilie, de la 16, 30, ajunge la Victoria chiar îndrăgita doamnă a filmului românesc, Irina – Margareta Nistor, la o întâlnire de neratat cu publicul timișorean. Intrarea este gratuită, pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile.

Autoarea Annie Muscă a conceput volumul ”Irina-Margareta Nistor – Zâmbet de cinema”, carte ce se va lansa astăzi la Timişoara, sub forma a 22 de capitole, asemenea unor secvențe care surprind de-a dreptul cinematografic viața Irinei-Margareta Nistor.

„Nu mi-am propus să vă demonstrez că viața Irinei <<bate filmul>>, pentru care ea manifestă o adevărată devoțiune, ci doar să vă aduc la masa de montaj, oferindu-vă toate piesele (sau aproape toate), din care să vă construiți, în ordinea în care veți vrea voi, cinematografica ei existență. Nu m-ar mira dacă vor ieși nenumărate variante, că tot declară ea că vizionarea atâtor filme reprezintă felul ei de a trăi mai multe vieți. În cabina de montaj, sper să vă potriviți în sincron sunetul cunoscut de mai bine de trei decenii” , spune autoarea volumului.

După prezentarea cărții, Irina-Margareta Nistor va rămâne alături de publicul de la Cinema Victoria pentru a prezenta filmul său preferat din selecția festivalului Visuali Italiane. Este vorba despre <<Umbra zilei>>, o poveste din Italia anului 1938, în care visuri și dorințe se transformă odată cu lumea din jur. La această proiecție accesul se face pe bază de bilet, pe care îl poți cumpăra pe site-ul cinematografului.

CITEȘTE ȘI: Dan Barna a suferit un accident rutier în timp ce mergea cu trotineta electrică

„Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România” este un eveniment organizat de Institutului Italian de Cultură din București, Ambasada Italiei și ICE Romania, cu sprijinul Italian Screen și al Sindicatului Național al Criticilor de Film din Italia.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *