Oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal i-au răspuns, prin intermediul unui comunicat, antrenorului principal al echipei ACS Poli Timişoara, Ionuţ Popa, la o zi după ce acesta a criticat aspru sistemul cu play-off şi play-out.
Reprezentanţii forului care organizează Liga I îl acuză pe tehnician că a adus criticile respective ca urmare a „interesului de moment”. În plus, LPF susţine că doar cu ajutorul acestui sistem, aprobat de toate echipele din elită, le poate oferi cluburilor în fiecare sezon suma de 27,5 milioane de euro.
„Într-un interviu acordat site-ului www.prosport.ro, domnul Ionuţ Popa, antrenorul echipei ACS Poli Timişoara, a făcut câteva declaraţii cel puţin ciudate referitoare la sistemul de desfăşurare a Campionatului Naţional Liga 1 Betano:
«Sistemul ăsta pe care nu-l înţeleg niciodată. Sistemul ăsta e atentator la viaţa unei echipe. O echipă nu face nici un punct, eu fac 20 de puncte şi în play-out ăla pleacă cu zero puncte şi eu cu zece. Apoi, în două jocuri, mă ajung ăia. Play-off-ul şi play-out-ul nu se potrivesc fotbalului românesc», a spus domnul Popa.
Domnul Ionuţ Popa «uită» că acest sistem a fost aprobat de toate cluburile din Liga I Betano, în urma propunerii înaintată de partenerul media, interesat de o inovaţie care să crească spectaculozitatea competiţiei. Doar prin acest sistem, garant al unei competitivităţi crescute, vom putea oferi cluburilor în fiecare sezon suma de 27,5 milioane de euro, aşa cum am făcut începând cu ediţia 2014-2015.
Domnul Ionuţ Popa «uită», de asemenea, că a beneficiat din plin de acest sistem în sezonul trecut, când şi-a salvat dramatic echipa de la retrogradare. Într-un moment în care prima ligă şi-a recâştigat credibilitatea şi şi-a mărit considerabil cota de interes apar asemenea opinii subordonate, din păcate, interesului de moment.
Altfel, suntem convinşi că domnul Ionuţ Popa este un tehnician pe cât de inimos, pe atât de competent. Nu va putea pierde niciodată o diferenţă de zece puncte în doar două etape!”, se precizează în comunicatul Ligii Profesioniste de Fotbal.