
Investiții în gestionarea apei la Satchinez.
În cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, pe care Aquatim îl desfășoară în această perioadă, pe baza unei finanțări nerambursabile de la Uniunea Europeană și bugetul de stat, săptămâna trecută a fost semnat un nou contract, al 28-lea, de care vor beneficia încă opt sate timișene.
CITEȘTE ȘI: Primarul Timișoarei ignoră o decizie definitivă a Curții de Apel
Trei dintre acestea fac parte din comuna Satchinez, aici lucrările efective urmând să înceapă cel mai târziu la începutul toamnei.
În centrul administrativ al acestei comune urmează să fie realizată o extindere a rețelei de apă curentă cu peste 1.200 de metri, și o extindere a celei de canalizare cu aproape 1.900 de metri, în plus promițându-se înlocuirea a zece stații de pompare uzate și montarea unei conducte de refulare de 10.200 de metri.
În satul Bărăteaz, va fi amenajată o gospodărie de apă cu rezervor suprateran de 200 metri cubi, plus stațiile de pompare și de clorinare aferente, plus o conductă de transport de 6.100 de metri și o rețea de apă curentă intravilană de 300 de metri.
De asemenea, în satul Hodoni va fi instalată o conductă de transport a apei de aproape 6.700 metri. Durata de execuție a contractului este de 24 de luni de la deschiderea șantierului, iar durata garanției, de cinci ani.