Învăţământ profesional obligatoriu pentru elevii care nu trec Evaluarea Naţională

evaluarea

Elevii care nu trec examenul de Evaluare Naţională nu vor mai putea intra în repartizarea la licee şi vor putea urma şcoala profesională.

CITEȘTE ȘI: Zeci de școli din Timiș nu au autorizație de funcționare de la pompieri

Modificarea din învăţământul românesc este prevăzută într-un ordin publicat, astăzi, în Monitorul Oficial şi semnat de ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz.

„La procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 participă numai elevii care au susţinut evaluarea naţională şi a căror medie de admitere, calculată conform punctului I al anexei 2 din prezentul ordin, este minimum 5”, se arată în ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial.

Concret, elevii care nu vor promova examenul de Evaluare Naţională nu vor mai putea intra la licee, opţiunea lor fiind şcolile profesionale.

Potrivit reprezentanţilor sindicatelor din învăţământ, alternativa vine în contextul în care, în anii trecuţi, elevii au reuşit să intre la licee teoretice cu medii sub 5 şi nu reuşeau să promoveze examenul de Bacalaureat.

sursa:observator.tv


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Învăţământ profesional obligatoriu pentru elevii care nu trec Evaluarea Naţională

  1. Partea foarte proasta este ca la aceste ,, examene ,, naționale, subiecte mai usoare ca cele din acest an chiar nu pot inventa , CELE DE anul acesta au fost jalnic de usoare si facile , va fi ,, prăpăd si urgie ,, pentru foarte multi profesori , si titulari si suplinitori care vor rămîne fără ,, norme ,, , de ce , pentru ca la ,, profesională,, se face ,, meserie ,, 90 la sută , nu teorie , meseriașii nu trebuie sa cunoasca analiza matematica sau analiza literară, el trebuie sa cunoasca MESERIE, de altfel o măsură extraordinara care trebuia luată de 25 de ani , dar tot raul spre bine , cei care vor rămîne pe dinafara isi vor găsi ușor de lucru , conform competențelor, pe piata muncii , în tara sau strainatate , îi va ajuta foarte mult practica pedagogică , ce ar trebui legiferat ar fi desființarea imediată a acestor structuri,, energofage,, numite inspectorate școlare , inutile si cheltuitoare, iar cu banii economisiti sa se construiasca ceva într-adevăr util pentru societate , spitale , cămine de bătrîni, centrale electrice solare si eoliene etc etc etc .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *