Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ susţine ca învăţământul general obligatoriu să fie extins treptat la 15 clase, până în anul 2030, aşa cum prevede actul normativ promulgat de preşedintele Klaus Werner Iohannis şi prin care se modifică Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011.
CITEȘTE ȘI: Drumurile, la loc de cinste pe agenda CJT
„Aceste modificări, însă, impun autorităţilor elaborarea unei strategii cu aplicare imediată, prin care să fie rezolvate o serie de probleme cu care se confruntă sistemul de învăţământ. În primul rând, trebuie găsite soluţii pentru o problemă care trenează de ani de zile: deficitul locurilor la grădiniţă. Numai în Bucureşti există un deficit de 7.000 de locuri. În plus, numărul cadrelor didactice din învăţământul preşcolar este insuficient. Sunt multe situaţii în care educatoarele sunt nevoite să lucreze cu grupe de preşcolari supradimensionate”, consideră FSLI.
CITEȘTE ȘI: Bătrâna angajată la 83 de ani la grădiniţă a fost concediată după apariţia cazului în presă. „Nu mai putea fi păstrată“
Sindicaliştii mai afirmă că integrarea copiilor în sistemul de educaţie nu poate fi făcută, dacă acestora nu li se pun la dispoziţie dotările necesare, precum şi cadre didactice bine pregătite.
„Este foarte bine că a fost luată această decizie de extindere a învăţământului obligatoriu. Dar trebuie să înţelegem, măcar acum, de ce este importantă creşterea finanţării sistemului de educaţie din România.
Nu e suficient că aduci nişte copii în grădiniţe, şcoli sau licee, pe care îi aşezi în bănci şi îi ţii ocupaţi. Educaţia trebuie să dezvolte, iar acest lucru înseamnă locuri suficiente, pentru un acces egal al tuturor copiilor în grădiniţe şi şcoli; unităţi de învăţământ dotate cu materiale didactice care să ofere o nouă perspectivă a stilului de predare şi de învăţare – unul modern, nu unul tern care oboseşte elevii; readaptarea programelor şcolare la cerinţele de pe piaţa muncii, pentru a avea tineri absolvenţi cu şanse reale de angajare şi funcţionali din punct de vedere profesional. Şi, da, trebuie spus, pentru toate acestea avem nevoie de strategi buni în educaţie şi de bani pentru investiţii.
Altfel, nu facem decât să îngrămădim nişte copii sau tineri în săli de clase”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.
Legea de modificare a Legii educaţiei naţionale 1/2011 prin care învăţământul obligatoriu este mărit la 15 clase a fost promulgată luni de către preşedintele Klaus Iohannis, conform romaniatv.net.
propaganda politica pro-guvern
slaba incerare oricum
Faceti si facultatea obligatorie prin lege , penibili ce sînteți,huzurul acesta bugetar se va termina odată.