Întreruperi programate de curent, în Timişoara şi în judeţ, în perioada 9 – 13 februarie

Întreruperi de curent electric în județul Timiș, în perioada 6 - 9 aprilie

„E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

CITEŞTE ŞI: Italia ar urma să vaccineze cel puțin 10 milioane de oameni pe lună, după Paște

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul”, a comunicat E-Distribuţie Banat.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții:

 

Judeţul Timiş

Ziua / Data

Localitatea, strada afectata

Orar

Marţi , 09 Februarie 2021

Vucova

09:00 – 15:00

Ghiroda, str. Victoriei, Campiei, Calea Lugojului

09:00 – 17:00

Liebling

09:00 – 17:00

Dudestii Noi, Str. Calea Becicherecului, Verde, Filip Peisser

09:00 – 17:00

Timisoara, str. P Ispirescu, E Teodoroiu(p), Timocului(p), Spl. Morarilor (p), Fraternitatii nr.1A

09:00 – 17:00

Lugoj, str Tesatorilor- case (p), Bl18, 17, 4,5, 6, 7, 15A, 15B, 15C, 16A, 16B

09:00 – 17:00

Timisoara, B-dul Revolutiei(T51708 C9)

11:00 – 19:00

Buzias

14:00 – 19:00

Miercuri, 10 Februarie 2021

Silagiu

09:00 – 15:00

Dudestii Noi, Str. Macilor, Liliacului, Balta Verde

09:00 – 17:00

Timisoara, Str.Fraternitatii nr.4, str Baader(p), Al Golescu, Tapia, Zimbrului, Infratirii, Titan(p), Virtutii(p)

09:00 – 17:00

Giarmata, PTA Baraj

09:00 – 17:00

Buzias

09:00 – 17:00

Chizatau, Soca

09:00 – 17:00

Joi , 11 Februarie 2021

Cadar

09:00 – 15:00

Timisoara, str Nufarul(p), Garii(p), Tiblesului (p), Melodiei (p), Tigrului (p), Pindului (p)

09:00 – 17:00

Sannicolau Mare, ARSAT AGRICULTURE

09:00 – 17:00

Ghiroda, Str. Stejarului, Linistei, Codrului, Aleea Dambovita, Mesteacanului, Caraiman

09:00 – 17:00

Gavojdia

09:00 – 17:00

Mosnita Noua, Zona vizavi de sala sport

09:00 – 17:00

Lugoj, Bl zona Tesatorilor : 1, 2,8A, 8B, 9, 10, 11, 12,13, 14, ANL 1

09:00 – 17:00

Dumbravita, str L Rebreanu(p), Arinului(p), Miron Costin(p)

11:00 – 19:00

Vineri , 12 Februarie 2021

Cadar

09:00 – 15:00

Carpinis, CERAMICA

09:00 – 17:00

Belint

09:00 – 17:00

Jamu Mare

09:00 – 17:00

Timisoara, Calea Sagului (T1707), Cartier Ghiroda Noua (Str. Bobalna)

09:00 – 17:00

Jimbolia, Colonie Ceramica , Ceramica cariera

09:00 – 17:00

Timisoara, Blv. Sudului(T21703 C5 si T21783 C5), Martir E Nagy(p)

11:00 – 19:00

Sâmbătă , 13 Februarie 2021

Dumbravita, str L Kossuth (p), Beregsaului(p), Simfoniei(p), Baladei(p), Ariei(p), L Spiess(p)

09:00 – 17:00

 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *