Dacă n-ați apucat să luați parte la cea de a treia tură ciclistă bănățeană, ce va fi organizată sâmbătă de „Verde pentru Biciclete“, puteți să vă urmați pasiunea pentru deplasarea pe două roți a doua zi, la centrul de agrement de la Herneacova. Ce-i drept, traseul va fi mult mai scurt, de doar cinci kilometri, evenimentul fiind, în schimb, mult mai competitiv.
Este vorba, în fapt, de concursul de ciclism Herneacova XCO, întrecere organizată de două grupări de profil, Clubul Sportiv Herneacova și ACS Ciclism Dumbrăvița, și rezervată deopotrivă amatorilor și „maeștrilor“ pedalei și ghidonului.
Cu o diferență de nivel de 200 de metri, traseul a fost conceput cu multiple secțiuni tehnice, succesiuni de curbe, pante și rampe, concurenții urmând să-l parcurgă, în funcție de categorie, de patru sau de cinci ori.
Până în prezent și-au anunțat participarea 150 de competitori, atât din țară, cât și din străinătate, evenimentul dobândind astfel o anvergură internațională.
Un plus de atractivitate va fi dat de premiile puse în joc și acordate, și ele, pentru mai multe categorii: masculin 16-18 ani, 19-29 de ani, 30-39 de ani; peste 40 de ani; feminin open; elite open.
Cele mai consistente recompense materiale vor fi acordate, cum e și firesc, la categoria elite open, unde premiul cel mare va fi de 1.000 de lei. În rest, ocupanții podiumului vor intra în posesia sumelor de 500, 400 și respectiv 300 de lei.
Înscrierile și preluarea numerelor de concurs vor avea loc la fața locului, între orele 7 și 9, urmând ca, după recunoașterea traseului și o scurtă ședință tehnică, startul competiției să fie dat la ora 10.