Într-o localitate din Timiş, aproape ca-n Las Vegas

Iecea Mare

Locuitorii unei comune din judeţul Timiş vor fi beneficiarii unui proiect de modernizare a iluminatului public care are șanse să se execute începând din toamnă sau cel mai târziu din primăvara viitoare.

Dacă în prezent sunt amplasate lămpi cu becuri economice la tot al doilea stâlp, după investiție acestea vor avea becuri cu LED-uri. În plus, pe fiecare stâlp va fi câte o lampă pentru iluminarea carosabilului, iar o alta pentru a scoate din beznă trotuarul.

La nivelul autorității administrative din Iecea Mare se consideră că înlocuirea iluminatului economic cu cel cu LED-uri, deși nu aduce un cost mai mic, va realiza o mai bună iluminare și va prezenta și avantaje în materie de durabilitate.

Finanțarea se face din bugetul local, în mod etapizat. În proiectul de modernizare este cuprins iluminatul public de pe circa 16 kilometri de străzi, iar numărul lămpilor amplasate suplimentar va fi de circa 1.000.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 thoughts on “Într-o localitate din Timiş, aproape ca-n Las Vegas

  1. Pana sa ajunga un oras din Romania ca si Las Vegasul e cale de la cer la pamant. Las vegas curatenie, o minunatie a lumii, hoteluri care mai de care, restaurante cu specific din toata lumea, sali pentru conferinte, sali de sport. Desi este in desert, are o multime de beneficii. Cineva care a vizitat Las Vegasul

  2. Proiectul e bun, cu siguranta, sper ca batem Las Vegas-ul american. Era si cazul, de cand astept… Dar mai imprtant decat proiectul este realizarea, si asta-i punctul nostru vulnerabil. Planuri avem, berechet, dar cand e vorba de realizare, gata, nu mai merge. Dar ne bucuram de proiectul urmator. Cum se zicea pe vremuri: din greseala in greseala, spre victoria finala. God Save America – si pe noi pe langa ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *