Întâlnire peste timp cu „Doamna de pe Spion Strasse”

Pe urmele Emiliei Lungu Puhallo, cea dintâi învăţătoare româncă din Banat, dar şi prozatoare şi jurnalistă într-o epocă în care femeile erau ţinute departe de viaţa publică, au păşit cei care au ales să-şi petreacă amiaza zilei de ieri în sala „Orizont” a Uniunii Scriitorilor, spaţiu care a găzduit lansarea romanului „Doamna de pe Spion Strasse”, de Nina Ceranu. Evenimentul s-a deschis cu o ceremonie-surpriză pe care Cavalerii de Malta au gândit-o ca un omagiu adus autoarei, iar vorbele ce au urmat au rotunjit atmosfera festivă a acestei întâlniri culturale neobişnuite.

„Emilia Lungu Puhallo a locuit o vreme la Izvin. Aici s-a născut şi Mihai Şora, dar şi Octavian Vuia, student, iar mai apoi prieten al lui Heidegger. Nina Ceranu este un scriitor de cursă lungă, un profesionist care merită această reverenţă cavalerească, figurând şi în istoria Banatului, şi în aceea a Olteniei, şi în istoria literaturii române”, a punctat moderatorul Cornel Ungureanu.

„La ea personajul este foarte important. Întreaga desfşurare epică şi a spaţiului se cunosc datorită eroinei, această figură importantă în rândul scriitoarelor noastre. Alexandru Cistelecan, unul dintre cei mai titraţi critici literari din România, a introdus-o pe Emilia Lungu Puhallo în cartea intitulată <>, deşi ea a fost bănăţeancă get-beget”, a subliniat Alexandru Ruja.

„Nina Ceranu aplică o strategie de maestru, filtrând datele epocii imperiale şi nu reconstruind, ci creând atmosferă prin artificii psihologice şi de limbaj. Pe axa valorilor, cea mai însemnată dintre întâlnirile pe care Emilia Lungu Puhallo le-a trăit a fost cea cu Eminescu. La o vârstă fragedă, ea a fost sedusă de vocea poetului pe care l-a cunoscut pe când acesta se afla în vizită la Timişoara. Viaţa personală a eroinei, presărată cu momente dramatice precum moartea timpurie a soţului, urmată la scurt timp de aceea a copilului său, se împleteşte cu existenţa acesteia ca scriitoare româncă într-o cultură translingvistică, fondatoare a primei Şcoli de fete de la Izvin şi mare patrioată ce şi-ar fi dorit să se afle, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia”, a remarcat Mirela Borchin Dorcescu.

„Până în 1930, cetatea Timişoarei a fost oraş german. Am umblat pe urmele familiei lui Aurel Cosma şi am aflat că n-a fost primit la Liceul Piarist pentru că nu cunoştea maghiara şi germana, aşa că a ajuns să locuiască în Fabric, pe Spion Gasse, în casa catehetului Lungu, tatăl Emiliei Puhallo. Aceste <> se mai regăsesc doar la Viena şi, pe undeva, mi-ar fi plăcut ca în titlul cărţii termenul să nu fi fost înlocuit cu acela de <>. Între 1870 şi 1920, Fabricul avea Canalul Morilor, al Plutăritului şi Canalul Principal, a căror traversare se făcea pe poduri de lemn. Romanul Ninei e al unei lumi foarte complicate, iar personajul principal face parte dintr-o galerie de scriitoare din Banat în care mai figurează Dridri Goroniţă sau Anişoara Odeanu, pe care am avut bucuria s-o cunosc chiar aici, la <>”, a explicat Ion Marin Almăjan.

Cuvinte frumoase despre romanul Ninei Ceranu, despre autoarea lui, dar şi despre personajul central al volumului au rostit, de asemenea, Vasile Bogdan, Viorica Bălteanu şi Eugen Dorcescu, înainte ca prozatoarea să mărturisească, emoţionată, că a dedicat această a doua ediţie a cărţii centenarului Marii Unirii, un eveniment căruia Emilia Lungu Puhallo i-a fost contemporană. „Un capitol din teza mea de doctorat se referă la ea numai pentru că nu am găsit suficiente documente ca să i-o închin în întregime. A avut parte de un destin tragic, dar a scris, a militat pentru drepturile femeilor şi pentru identitatea naţională”, a amintit Nina Ceranu.