Indieni găsiți sub o banchetă, într-un tren care mergea spre Ungaria

indieni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Curtici au descoperit, ascunşi sub banchetele unui vagon de tren, patru cetăţeni indieni care au încercat în acest mod să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

CITEȘTE ȘI: Cea mai proasta glumă cu coronavirus. Dacă primești mesajul ăsta nu-l da mai departe

Descoperirea a fost făcută în timpul unui control de rutină efectuat într-un tren care circula pe relaţia Bucureşti – Viena. Astfel, sub banchetele vagonului cuşetă, au găsit patru bărbați, ascunși. Cei patru au fost duși la sediul sectorului, unde în urma verificărilor s-a stabilit că sunt cetăţeni indieni, cu vârste între 23 si 41 ani. Ei au intrat în România în baza paşapoartelor personale, în care erau aplicate vize valabile, şi au declarat că intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge în vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *