Incredibilele întâmplări ale unui timișorean ghinionist

ioan sovar

Tot mai multe reclamații curg la adresa procurorilor și polițiștilor din vestul țării în legătură cu modul în care se efectuează anchetele penale.

Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că acestea trenează prea mult și că, în tot acest răstimp, organele abilitate nu le comunică nimic din ceea ce se întâmplă în cadrul investigațiilor.

Ba mai mult, în nenumărate cazuri, procurorii timișeni nu mai audiază părțile vătămate (uneori, nici martorii propuși de către acestea), axându-se cu precădere pe rapoartele întocmite de polițiștii care cercetează cauza.

În acest mod, se induce o percepție negativă asupra rezultatului anchetei. Printre cei care reclamă sistemul practicat de organele penale este și inginerul timișorean Ioan Șovar, care, în ultimii ani, din cauza unor întâmplări nefericite, a fost nevoit să ceară de mai multe ori sprijinul organelor penale. A rămas însă extrem de dezamăgit… ”Între procuror și reclamant există un polițist, care se mai întâmplă să dea mâna cu cel care comite o fărădelege. Procurorul dă soluția într-un dosar pe baza referatului întocmit de polițist. Unde e ancheta procurorului? El ce face? ”, se întreabă timișoreanul în vârstă de 70 de ani.

Amendat de jandarmi pentru că a fost atacat de… muște

Pentru Ioan Șovar, ultimii patru ani au fost plini de ghinioane. Într-o zi de vară, aflându-se la Ștrandul UMT din Timișoara, bărbatul povestește că s-a așezat la terasă ca să servească ceva de mâncare.

A fost, însă, deranjat de mulțimea de muște care roia deasupra farfuriei și le-a sugerat angajaților ștrandului să caute soluții pentru preîntâmpinarea acestei probleme, mai ales că acolo mâncau și mulți copii. ”Casierița a chemat imediat bodyguardul, care m-a luat de gât și m-a scos afară. Am rămas perplex! Am sunat la 112 și am cerut ajutor la poliție, dar, în loc de polițiști, a venit un echipaj de jandarmi.

Evaluând situația, jandarmii s-au supărat că au fost ei alertați să mearga la fața locului, fapta nefiind una care să necesite intervenția lor. Mi-au spus că i-am chemat degeaba – deși eu apelasem poliția, nu pe ei – și mi-au dat amendă pentru deranjul lor: 400 de lei. Pe procesul-verbal, au scris că m-au sancționat contravențional pentru că le-am solicitat ajutorul fiind enervat de… un roi de muște.

Este ceva… de neimaginat”, povestește revoltat bărbatul. Cel mai tare însă l-a intrigat modul în care au decurs lucrurile în continuare. A încercat să obțină numărul de telefon al patronului ștrandului, însă portarul instituției de care aparține acesta l-a îmbrâncit violent afară. Timișoreanul a chemat din nou poliția, dar oamenii legii l-au scos basma curată pe agresor.

”Este incredibil ce se întâmplă! Nimeni nu mai e capabil să facă o investigație! Mi s-a spus că portarul a recurs la acest gest pentru că aș fi încercat să pătrund, fără voia lui, în secretariatul instituției. Păi eu n-am mai fost niciodată acolo, de unde să știu unde e secretariatul? Și-apoi, era o beznă în hol că nu puteai nici măcar să nimerești ușa! Normal că portarul a încercat să-și apere pielea, doar nu era să recunoască fapta. Dar tu, ca organ de cercetare, trebuie să descoperi cum s-au petrecut lucrurile în realitate, nu să iei de bună mărturia unui acuzat!”, a adăugat Ioan Șovar.

Agresiuni fără sancțiuni

O altă întâmplare nefericită, care a avut loc doi ani mai târziu, i-a reconfirmat îndoielile în privința integrității și profesionalismului oamenilor legii. Afându-se pe o stradă din zona Mehala, Ioan Șovar a fost atacat de un câine, leziunile provocate de acesta necesitând, conform certificatului medico-legal, patru-cinci zile de îngrijiri medicale.

Patrupedul aparținea unei familii care locuia în acea zonă, iar timișoreanul le-a făcut acestora plângere penală. În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii, poliția a propus clasarea dosarului, iar ulterior procurorii parchetului local au confirmat, printr-o ordonanță, această soluție. Același lucru s-a întâmplat și atunci când a fost agresat de bodyguardul unui local din zona Iosefin. Ioan Șovar crede că totul s-a datorat modului în care era îmbrăcat.

”Eram într-un trening, nu aveam o ținută la patru ace. Am intrat în local și am cerut un coniac. Anagajații s-au uitat de la început bănuitori la mine, ca și cum n-aș fi avut bani să plătesc consumația. Însă niciunde nu scria că localul își rezervă dreptul de a-și alege clienții sau că ținuta este obligatorie. M-am așezat la masă, lângă un grup de francezi. Ei au intrat în vorbă cu mine, încercând să poarte o conversație. N-am apucat să le răspund, pentru că imediat a apărut un bodyguard care m-a târât afară, spunând că le deranjez clienții.

Probabil au crezut că sunt un boschetar, dar asta nu justifică comportamentul agresiv”, a spus timișoreanul. Evident, și în acest caz a fost nevoie de intervenția oamenilor legii. ”Inițial, agentul de poliție mi-a dat dreptate, spunându-mi că bodyguardul va fi cercetat pentru lovire.

Mai târziu, însă, am aflat că și-a schimbat părerea, iar procurorii au mers, din nou, pe mâna poliției. Cazul a fost clasat, deși a existat și o înregistrare video în care se putea vedea ceea ce s-a întâmplat. Degeaba am insistat să aflu de ce nimeni nu a fost tras la răspundere… De altfel, eu, ca parte vătămată, niciodată nu am fost audiat și de procurori…”, povestește, în continuare, Ioan Șovar.

Pentru timișorean, șirul ghinioanelor nu avea să se încheie însă aici. Într-una dintre zile, încercând să traverseze strada, a fost cât pe ce să fie lovit de un șofer care conducea cu viteză:

”Abia am apucat să mă dau la o parte. Aveam în mână un pet gol și, intrigat de gestul inconștient al șoferului, am aruncat cu el după mașina lui. A frânat imediat, s-a dat jos și a început să-mi care pumni în față. Eram plin de sânge, prăbușit la pământ. Mi-a distrus aproape toată dantura”. Investigațiile în acest caz nu au fost încă finalizate. Va fi aplicat, oare, același clișeu?


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Incredibilele întâmplări ale unui timișorean ghinionist

  1. Intr-adevar, asa se comporta organele de la noi…
    Tot ce vor, e sa scape cat mai repede de dosar, mai putin de lucru, mai putina bataie de cap.
    Se pare ca daca nu dai inapoi, sa-ti faci singur dreptate, ramai cu plangerea si plimbarea pe la institutii.
    Politia incearca sa te descurajeze sa faci plangere.
    Eu am fost sfatuit in nenumarate randuri sa-mi retrag plangerea, si dupa 2 ani, s-a dat NUP, si asta a fost.
    Din nou, fiind chemat la sectie, si sfatuit sa-mi retrag plangerea, ca doar ii fac probleme politistului cu un dosar nerezolvat.

  2. Dap, aceleasi experiente cu politia. La Circa 2 le e frica sa cheme suspectii la audieri pt ca cica „au avocat si nu le da voie avocatul”… cel putin asta-mi spune mie domnul inspector care cerceteaza spargerea ce a avut loc la mine acasa. A mai fost sparta casa unui vecin, moment in care l-am vazut pe unul din hoti. I-am facut poza si am dat poza domnului inspector si am primit raspunsul de mai sus… si in ziua de azi hotul trece pe langa mine pe bicicleta si-mi rade-n nas.

Lasă un răspuns