Încep probele scrise la Bacalaureat. În Timiș, record de prezență scăzută

bacalaureat probe scrise

Cele mai temute probe ale examenului de Bacalaureat sunt cele scrise. După ce au trecut de probele orale, absolvenții de liceu din Timiș trebuie să facă față unei noi provocări.

În județul Timiș s-au înscris la Bacalaureat 4148 elevi din promoția actuală, dar și dintre cei care nu au reușit să treacă examenul maturității în anii anteriori. Cu toate acestea numărul celor înscriși la această sesiune este cel mai mic din 2015 și până în prezent.

La nivel național numărul elevilor înscriși este de 136.087 de candidaţi (116.316 din promoţia curentă şi 19.771 din promoţiile anterioare) .

Bacalaureat 2019 probe scrise

1 Iulie 2019 – Limba și Literatura Română – proba Ea, examen scris
2 Iulie 2019 – Limba și Literatura Maternă – proba Eb, examen scris
3 Iulie 2019 – Proba obligatorie a profilului – proba Ec, examen scris
4 Iulie 2019 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed, examen scris.

Rezultatele din prima sesiune vor fi afișate pe data de 8 iulie 2019, iar depunerea contestațiilor se va face în aceeași zi, între 12:00 și 16:00. Rezolvarea contestaților va putea fi văzută între 9-12 iulie 2019, urmând ca rezultatele finale să apară pe 13 iulie.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Încep probele scrise la Bacalaureat. În Timiș, record de prezență scăzută

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *