Încă o şcoală la Giroc. Studiul de fezabilitate a fost deja finalizat, iar acum se lucrează la proiect

În urmă cu peste 20 de ani, nimeni nu ar fi bănuit că școala din Giroc, în prezent Liceul Teoretic ”David Voniga”, va număra peste 1.600 de elevi. De la un an la altul, Ionel Toma, primarul comunei, spune că numărul copiilor e tot mai mare.

Am ajuns să nu mai avem săli pentru elevi. Gândiți-vă că am început anul școlar cu cinci clase pregătitoare, iar pentru a asigura spațiul necesar am renunțat la Centrul cultural multifuncțional, unde tinerii noștri ar fi trebuit să facă cursuri de șah, calculatoare, pictură, în favoarea claselor de liceu”, a spus Ionel Toma.

Singura soluție pentru asigurarea unui spațiu optim de învățământ ar fi ridicarea unui nou corp de școală. Potrivit edilului-șef acesta ar putea fi realizat prin intermediul Programului Operațional Regional, fiind nevoie de o finanțare de 5 milioane de euro.

Studiul de fezabilitate este deja finalizat, iar în prezent se lucrează la proiect.

La intrare în Giroc, acolo unde se află unitățile militare, acestea urmează să se trasforme într-o școală nouă, cu săli de studiu, pentru elevii claselor primare, a V-a și a VI-a.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Încă o şcoală la Giroc. Studiul de fezabilitate a fost deja finalizat, iar acum se lucrează la proiect

  1. Iarasi? Saptamana trecuta cresa, acum scoala. Studiu de fezabilitate gata facut, fara tam-tam in ziare si finalizare 0? Si fara containere, cum e posibil? Banii atat de necesari fantanilor arteziene cheltuiti pe scoli?
    Glumesc, faceam doar o paralela (amara) intre edilii Girocului si Timisoarei. Felicitari domnule Toma!

Lasă un răspuns