Gata cu noroiul și praful. Veste îndelung așteptată de locuitorii unor sate din Timiș

asfaltare drum 5

Se asfaltează un drum județean. Este vorba despre DJ 592B, între Șipet și Folea, pe o lungime de 4,14 km, o legătură importantă cu drumul național Timișoara – Moravița.

CITEȘTE ȘI: Încă o şcoală la Giroc. Studiul de fezabilitate a fost deja finalizat, iar acum se lucrează la proiect

Șoseaua este în momentul de față pietruită, fapt ce împiedică desfășurarea normală a circulației și îi pune pe localinici în situația de a traversa noroaie sau de a înfrunta nori de praf. După asfaltare lucrurile se vor schimba, cu atât mai mult cu cât în baza temei de proiectare s-a avut în vedere și creșterea potențialului economic al zonei.

În urma lucrărilor de asfaltare se va realiza o legătură mult mai bună cu Timișoara pentru localnicii din satele Șipet și Folea, prin intermediul drumului național DN59. De asemenea, se vor amenaja și accesele la proprietățile existente în intravilanul localității Folea.

„În ultimii doi ani, am reușit să reducem considerabil numărul de drumuri de piatră din județ. Acum se lucrează o legătură importantă cu DN59, prin care mii de timișeni vor putea ajunge mai ușor la Timișoara. În contextul în care orașul își atrage o bună parte din forța de muncă din județ, este important ca oamenii să aibă legături rapide, sigure și confortabile către locurile de muncă”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Investiția se ridică la aproape 3.7 milioane lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală și bugetul județului. Veștile bune se opresc însă aici.  Constructorul lucrează în acest moment la stabilizarea drumului, asfaltul urmând să fie turnat cel mai probabil în primăvară, în cazul în care vom avea parte de o iarnă timpurie.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *