Încă doi şoferi băuţi, prinşi de poliţişti în Timiş
La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 13, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Peciu Nou au oprit pentru control, pe raza localității Sânmihaiu Român, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 54 de ani.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date, a rezultat faptul că bărbatul figurează având permisul de conducere, reținut.
Totodată, în urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, a rezultat o alcoolemie de 0,90 mg/l în aerul expirat.
Potrivit IPJ Timiş, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
La data de 10 decembrie, în jurul orei 19:27, polițiștii municipiului Lugoj au oprit pentru control, pe strada Bojinca din localitate, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 41 de ani.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,44 mg/l în aerul expirat.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Şi un individ fără permis…
Tot în 10 decembrie, în jurul orei 20, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au oprit pentru control, pe strada 16 decembrie, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 50 de ani.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date, a rezultat faptul că cel aflat la volan nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
CITEŞTE ŢI: Andrei Baciu a demisionat din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate: „Aleg să îmi înaintez demisia de onoare”
Individul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, fără permis de conducere.