În Timișoara un teren viran poate costa foarte scump. La ce trebuie să fie atenți proprietarii

teren viran

Proprietarii de terenuri de pe raza orașului Timișoara care nu au grijă de acestea și le lasă năpădite de buruieni sau gunoaie riscă să se trezească amendați. Pentru că sunt multe sesizări, Poliția Locală a început o campanie de identificare a locurilor virane lăsate de izbeliște și de identificare a proprietarilor buni de plată.

CITEȘTE ȘI: Atenție! Băuturi spirtoase radioactive. Fructele din care au fost făcute provin din cea mai periculoasă zonă

„În ultima perioadă, s-a constatat o creștere a numărului de sesizări primite de la cetățeni referitoare la terenurile neîntreținute de proprietari, nesalubrizate și necosite. În anii trecuți au fost efectuate zeci de acțiuni de verificare a acestora, fiind identificate peste 300 de terenuri virane pe teritoriul urbei noastre. Din acest motiv, Poliția Locală va demara, de luni, 17 mai 2021, ample acțiuni de verificare a locațiilor în care sunt constatate sau sunt semnalate de timișoreni astfel de nereguli. Pentru a veni în întâmpinarea proprietarilor care au omis să își salubrizeze terenurile deținute, să cosească buruienile și vegetația crescută pe acestea, Poliția Locală atrage atenția că proprietarii de terenuri au obligația să le îngrijească, în caz contrar riscând sancțiuni între 1500 și 2500 lei, conform HCL 371/2007 modificată. De asemenea, cum pe majoritatea acestor terenuri s-a constatat prezența ambroziei, plantă care provoacă alergii grave și are efecte nocive asupra unui număr mare de cetățeni, din luna iulie vor fi efectuate verificări și pe această linie. Sancțiunile pe care le riscă cei care nu-și curăță terenurile de ambrozie sunt, conform Legii nr. 62/2018, de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *