Împrumuturi pentru administrațiile locale și județene

Fonduri importante au intrat în conturile mai multor administrații locale timișene

Administrațiile publice locale și județene pot face rost de bani pentru cofinanțarea proiectelor implementate cu ajutorul fondurilor europene, naționale sau de la bugetul propriu prin împrumuturi guvernamentale din venituri din privatizare.

CITEȘTE ȘI: Membru AUR prins în Parlament cu un plic ce ar conține droguri

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Timișoara aduce la cunoștința unităților administrativ-teritoriale că pot solicita, inclusiv pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitare, de la Ministerul Finanțelor, în cursul anului în curs, începând cu data intrării în vigoare Ordonanței de urgență nr. 83/28.07.2021, prin derogare de la prevederile art.61 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 630.000,00 mii lei.

Sumele contractate pot fi utilizate pentru: asigurarea refinanțării și/sau cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor; asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din programe naționale, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor; asigurarea finanțării investițiilor publice locale;

Sumele acordate cu titlu de împrumut din veniturile din privatizare contractate de unitățile administrativ-teritoriale pot fi utilizate cu respectarea destinațiilor prevăzute.

”Reiterăm faptul că unitățile administrativ-teritoriale pot contracta împrumuturile prevăzute numai cu avizul Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale, prevăzută la art.61 alin.(3) din Legea 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, și numai dacă la data depunerii documentației nu prezinta restanțe la împrumuturile contractate anterior din venituri din privatizare. Termenul-limită de depunere la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, respectiv la administrațiile județene ale finanțelor publice din subordine, a documentelor pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale este 1 noiembrie 2021”, precizează DGRFP Timișoara.

Prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 1040 din 2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.803/2021, au fost aprobate normele metodologice privind mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor acordate unităților sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale din Trezoreria Statului.

În actul normativ se regăsesc condițiile și criteriile de acordare a împrumutului, documentele și formularele în baza cărora se acordă împrumutul, precum și documentele ce stau la baza obținerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale. Actul normativ poate fi vizualizat și pe site-ul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, www.anaf.ro/anaf/internet/Timisoara, Secţiunea „Informaţii de interes public”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *