Imagini apocaliptice în Timişoara, după furtună. Video

furtuna 9

Patru persoane au murit, în urma unei furtuni care nu a durat mai mult de o jumătate de oră. Peste o femeie în vârstă de 36 de ani a căzut un copac, la Grădina Zoologică, iar peste un bărbat, în vârstă de 24 de ani, a căzut poarta de intrare în oraş, de pe Calea Lugojului. Alte două persoane din Buziaş au decedat.
furtuna1
Cel puţin 26 persoane au fost rănite, peste doi cetăţeni irakieni, care se aflau pe Calea Lugojului, s-a prăbuşit un copac, cei doi ajungând la spital.

Copacii au fost puşi la pământ, după ce, din senin, s-a iscat vântul puternic în Timişoara. Străzile din oraş au fost blocate, tramvaiele, de asemenea, după ce liniile au fost acoperite de crengi căzute. Mulţi timişoreni au rămas fără curent, fără apă şi fără semnal la telefon.
furtuna2
Centrul oraşului s-a umplut de ţigle luate de vânt de pe imobilele istorice. Un burlan a ajuns până la fântâna cu peşti. Foarte mulţi copaci din parcul de la Catedrala Mitropolitană au fost puşi la pământ, o troiţă fiind, de asemenea, distrusă. Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a aflat în centrul oraşului, după producerea furtunii.

„Sunt uluit de ceea ce văd. Copaci smulşi din pământ, tot centrul este plin de ţigle”, a spus primarul Timişoarei, decis să ia măsuri mai aspre împotriva persoanelor care nu îşi întreţin imobilele.
furtuna3
Foarte mulţi timişoreni au ieşit din casă, după furtună, pentru a curăţa străzile de copacii căzuţi, de ţigle şi pentru a elibera gurile de canal, în cazul în care o ploaie puternică ar fi urmat.
Furtuna a pus la pământ 45 de copaci şi a distrus 11 acoperişuri, cele mai afectate zone au fost Timişoara, Buziaş şi Deta.

UPDATE

„Codul portocaliu de vreme rea, sub incidența căruia s-a aflat județul Timiş, a produs pierderi de vieţi omeneşti şi o serie de efecte în zonă. Astfel, două persoane au decedat în Timişoara, o persoana lovită de un panou publicitar, iar alta lovită de o creangă, şi alte două persoane au decedat, lovite de crengi în localitatea Buziaș. De asemenea, 33 de persoane au fost rănite, printre care şase copii, răniți grav, şi au necesitat îngrijiri medicale de urgență. Şi în judeţul Arad, localitatea Moneasa, o persoană este decedată, cauza probabilă fiind căderea unui copac peste aceasta. Pentru gestionarea acestora, la nivelul ISU a fost activată grupa operativă. Și in județul Arad, vremea nefavorabila a generat efecte, astfel că pompierii militari au acționat în sprijinul comunităților pentru înlăturarea arborilor doborati de vânt”, transmit reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

UPDATE
Bărbatul din Buziaş care a fost lovit de copac a murit, în cursul serii, la spital.

UPDATE
„Bilanțul efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, la ora 20:30
În total, 436 de solicitări, dintre care, în Timișoara: 92 acoperișuri afectate de vânt, 204 copaci şi 16 stâlpi căzuți, 23 cabluri căzute, 8 țevi de gaz avariate, deblocarea a 5 căi de acces şi 30 de autovehicule avariate.
În Lugoj: 7 acoperișuri avariate, 15 copaci căzuți, 10 cabluri şi 6 autovehicule avariate.
În restul județului: 6 acoperișuri avariate şi 14 copaci căzuți.
În acest moment, în teren intervin forțele ISU, SVSU, Primării, Enel, Eon, Drumuri municipale, Poliția, SAJ, Jandarmeria şi Poliția Locală.
Din păcate, bilanțul victimelor a crescut la 49 de răniți (dintre care 7 copii) şi 5 persoane decedate (respectiv 2 în Timișoara şi 3 în Buziaş)”, transmit reprezentanţii ISU Banat.

De asemenea, primarul oraşului Buziaş, unde furtuna a luat trei vieţi, a reacţionat: „Efectele dezastruase ale furtunii din vestul tarii, nu ne-au ocolit nici pe noi! Din pacate, o familie formata din trei persoane si-au pierdut viata in urma acesteia! Parcul arata jalnic , cu zeci de copaci la pamant, acoperisul liceului a fost luat de vijelie si probabil multe alte ale caselor particulare! Reteaua electrica e dezafectata! Echipaje ale ISU Buzias-Banat si SMURD, echipe ale Primariei au actionat imediat, atat cat a permis vremea! S-au luat masuri de izolare si oprire a accesului in parc , pana maine cand se vor lua masuri de indepartare si evaluare a copacilor si infrastructurii parcului. Va vom informa in cursul zilei de maine, dupa ce vom avea o evaluare completa. Inca odata imi exprim regretul, pentru decesul concetatenilor nostrii! Dumnezeu sa-i odihneasca!”

La nivelul societății E-Distribuție Banat a fost declarată stare de urgență de nivelul 2, iar 40 de echipe de intervenție ale societății și ale contractorilor lucrează pentru restabilirea alimentării în cel mai scurt timp posibil, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

„Ca urmare a condițiilor meteorologice extreme care s-au produs în zona de vest a României în după-amiaza zilei de duminică, 17 septembrie, a fost afectată funcționarea rețelelor de distribuție de electricitate din zona de activitate a E-Distribuție Banat, ca urmare a vântului foarte puternic (ce a depășit viteza de 90 km/h) și a căderilor de copaci. Situația la ora 20:00 era următoarea:
– În județul Timiș au fost afectate 8 linii de înaltă tensiune și 70 de linii de medie tensiune, inclusiv 3 stâlpi metalici îndoiți și 5 stâlpi de beton rupți. Alimentarea cu electricitate era afectată total sau parțial în 30 de localități
– În județul Caraș Severin au fost afectate 10 linii de medie tensiune, astfel că alimentarea cu electricitate era afectată total sau parțial în 23 de localități
– În județul Hunedoara au fost afectate 25 de linii de medie tensiune, astfel că alimentarea cu electricitate era afectată total sau parțial în 15 localități
– În județul Arad au fost afectate 50 de linii de medie tensiune, astfel că alimentarea cu electricitate era afectată total sau parțial în 23 de localități”

furtuna4

futuna5
furtuna6


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Imagini apocaliptice în Timişoara, după furtună. Video

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *