Imagini aeriene cu arborele gigant Sequoia din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, unul dintre puținele exemplare existente în țara noastră
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a publicat pe pagina de Facebook imagini aeriene cu arborele gigant Sequoia care s-a dezvoltat în mijlocul unei păduri din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, unul dintre puținele exemplare existente în țara noastră.
Eexemplarul Sequoia din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului are peste 45 de metri în înălțime, o circumferință de peste 5,7 metri, specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva estimând vârsta la aproximativ 200 de ani.
”Nimeni nu știe istoria acestui arbore gigantic, cum a apărut și cum s-a dezvoltat în zona Banatului, specia fiind una de origine nord-americană.
În România există foarte puține exemplare de #sequoia, însă cel din Parcul Semenic – Cheile Carașului este unul din puținele care s-au dezvoltat în mediul natural, într-o pădure.
CITEȘTE ȘI: Soția primarului din Dumbrăvița și consilierul lui personal, cooperativă de afaceri imobiliare
Arborele s-a adaptat perfect la condițiile climatice din țara noastră, la o altitudine de aproape 700 de metri.
Parcul Național Semenic- Cheile Carașului, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este situat în sud-vestul țării și are o suprafață de 36.052 hectare.
Aici există opt rezervații naturale, în zone de conservare specială, strict protejate, și numeroase obiective și trasee turistice”, transmite Romsilva.
Vezi video AICI