Haos cu centrele de permanență din Timiş. Prefectul Ritivoiu anunță desființarea multora dintre ele

Haos cu centrele de permanență din Timiş. Prefectul Ritivoiu anunță desființarea multora dintre ele

Haos cu centrele de permanență din Timiş. Prefectul Ritivoiu anunță desființarea multora dintre ele

Un control efectuat la centrele de permanență din județul Timiș a scos la iveală lucruri interesante. Pe scurt, numărul acestora este uriaș, de trei mai mare decât media națională. În plus, multe dintre ele nu pot justifica numărul de pacienți, deși au înregistrat costuri fabuloase. În fața acestui fapt, prefectul Mihai Ritivoiu anunță că are de gând să ceară desființarea multora dintre ele, astfel încât să se ajungă la media națională. Iată mesajul prefectului:

”Am primit raportul comisiei mixte de control al Centrelor de Permanență din Timiş. Valoarea prejudiciului (sume nejustificate) pe anul 2021 este de 1.372.920 lei, reprezentând 26% din totalul sumelor alocate pentru cheltuielile administrative.

Câteva aspecte de reținut: Timişul are 47 de centre de permanență (unul la 14.500 de locuitori). Restul țării are în total doar 355 de centre (unul la 54.924 lei). Avem de trei ori mai multe centre decât ceilalți. În Cluj, județ comparabil cu Timişul, sunt doar 4 centre de permanență. Avem centre de permanență înființate haotic prin județ. În zona de est, de la Racovița până la Margina, nu e niciunul.

CITEŞTE ŞI: Zăngănit de cătușe la Primăria Timișoara. O listă de cinci-șase firme clientelare. Robu cere ca DNA să îi ridice pe repetenți (FOTO)

În schimb, există centre în două comune vecine, la o distanță de 4 kilometri. Foarte densă este repartiția centrelor în zona urbană: 17 în Timişoara, 4 în Lugoj, în condițiile existenței de spitale cu secții de Urgență. Trei centre din Timişoara sunt la câte 500 metri unul de altul. Între alte două este o distanță de zece minute pe jos.

Există centre cu o medie 3-4 pacienți / zi. Un centru din zona rurală nu a putut justifica 110.0000 din cei 112.000 primiți. Centrele de permanență vor costa Timişul în 2022 aproximativ 35 milioane de lei.

Ce e de făcut?

O analiză strictă care poate începe doar acum, odată finalizat controlul şi având toate informațiile pe masă; Consultarea tuturor celor implicați: Minister, DSP, Casă de Asigurări, Medici de Familie, Urgență, Ambulanță; Elaborarea de propuneri legislative, promovarea centrelor în rândul cetățenilor. În mod clar, intenționez să reducem numărul de centre de permanență până în media națională. Sistemul centrelor de permanență este o soluție extrem de bună. Depindem de noi toți să o facem eficientă şi economică”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *