Hackerul Guccifer va fi extrădat către SUA doar după ce își va executa pedeapsa din România

guccifer 2

Hackerul arădean Guccifer și-a primit luni sentința la Curtea de Apel Alba Iulia. Magistrații au admis solicitarea autorităților din SUA privind extrădarea lui Lazăr Marcel Lehel pentru executarea pedepsei de 4 ani și patru luni de închisoare.

Dar acesta va putea fi extrădat către Statele Unite ale Americii doar după ce îți va ispăși pedeapsa de 7 ani pe care o are de executat în România.

CITEȘTE ȘI: Virusul West Nile, confirmat în vestul țării

Curtea de Apel Alba Iulia, a admis luni, 10 septembrie, cererea de extrădare emisă de către Statele Unite ale Americii pe numele lui Lazăr Marcel Lehel cunoscut și sub numele de Guccifer. Însă decizia va fi pusă în aplicare numai după ce bărbatul își va executa pedeapsa de 7 ani de închisoare din România, numai atunci va putea fi extrădat către SUA.

În minuta pe scurt a ședinței se constată întrunite condiţiile extrădării în ce o priveşte pe persoana extrădabilă LAZAR MARCEL LEHEL, condiţii prevăzute de art. 18-35 din Legea 302/2004 şi art. 1-23 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/15.05.2008. II. În baza art. 52 al.3 din Legea nr.302/2004 admite cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii înregistrată la Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei la data de 08.08.2018.

Dispune extrădarea cetăţeanului român – persoana extrădabilă LAZAR MARCEL LEHEL în vederea executării pedepsei de 52 luni închisoare cu deducerea perioadei executate în arest de la 01.09.2016 până la 12.10.2016, aplicată prin sentința penală emisă la data de 01.09.2016 de către Tribunalul Statelor Unite – Districtul de Est Virginia- Secția Alexandria în cazul cu nr.1:14-CR-00213-JCC-1, pentru săvârşirea infracţiunilor de: – acces neautorizat la un sistem informatic protejat cu încălcarea prevederilor cuprinse în Titlul 18, codul penal al SUA, art.1030 lit.a, alin.2 pct.c şi (c) (2) (B) (i); -furt de identitate în formă calificată, cu încălcarea prevederilor cuprinse în Titlul 18, codul penal al SUA, art.1028 A lit.a, alin.1. III. Constată că persoana extrădabilă nu a renunţat la regula specialităţii prevăzută de art. 17 din Legea 111/15.05.2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii. IV. În baza art. 58 al.1 din Legea 302/2004 dispune amânarea predării persoanei extrădabile Lazar Marcel Lehel până la data punerii în libertate ca urmare a liberării condi?ionate sau până la executarea la termen a pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentin?a penală nr.1667/06.06.2014 a Tribunalului București Secția I penală în dosar penal nr.9344/3/2014. V.

Constată că fa?ă de persoana extrădabilă a fost instituită măsura arestării provizorii în vederea extrădării prin încheierea din 05.09.2018 a Curții de Apel Alba Iulia, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.42/2018, mandat ce va deveni efectiv la data la care persoana extrădabilă nu se va mai afla sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii cu nr.3340/2014 emis de Tribunalul Bucure?ti Sec?ia I penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana extrădabilă, în cotă procentuală, în cuantum de 105 lei, rămâne în sarcina statului ?i va fi avansat din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 10.09.2018. ”

În 2014 Guccifer a mai fost extrădat în SUA, unde în anul 2016 a fost condamnat la patru ani și patru luni de detenție fiind acuzat că a spart mai multe conturi de e-mail ale familiei Bush. Hackerul a susţinut în fața instanței americane că a spart și e-mailul fostei secretare de stat Hillary Clinton, de unde ar fi sustras circa 2.200 de e-mail-uri cu informații clasificate si alte 22 de nivel Top Secret.

Cererea de extrădare a lui Guccifer emisă de către autoritățile din SUA vine la scurt timp după formularea unei cereri de eliberare condiționată de către Lehel în data de 13 august.

Atunci, magistrații Judecătoriei Deva au respins cererea pe motiv că este neîntemeiată.

„Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată privind pe condamnatul LAZĂR MARCEL LEHEL, deţinut în Penitenciarul Deva în temeiul mandatului de executare nr. 3340/2014 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală. Menţine termen pentru reînnoirea cererii la data de 2.09.2018. Obligă condamnatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13.08.2018.

Document: Hotarâre 866/2018 13.08.2018” se arata în minuta ședinței de la Judecătoria Deva din data de 13 august.

La termenul din august, ajuns în fața completului de judecată, Marcel Lazăr Lehel a dorit ca şedința să fie secretă. După o deliberare de aproximativ 5 minute, cauza a fost amânată până pe data de 28 august.

Guccifer (pe numele real Marcel Lazăr Lehel) este un cracker român, de naționalitate maghiară, din Arad.

A fost condamnat, în 2012, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare de către Judecătoria Sectorului 3 București fiind acuzat de încălcarea intimității virtuale ale unor nume cunoscute din România, între 2010 și 2011.

Astfel, Guccifer a accesat ilegal conturile de Facebook și adresele de e-mail ale unor persoane publice, printre care vedetele Pro TV Corina Caragea, Dragoș Moștenescu, Laura Cosoi. Pe lângă aceștia, hackerul a mai pătruns în intimitatea altor vedete precum: Bianca Drăgușanu, Cristian Pulhac, Ada Milea sau Rona Hartner.

Printre alții, Guccifer a mai spart conturile unor personalități precum comedianul Steve Martin, actrița Mariel Hemingway, trei membri ai Camerei Lorzilor din Marea Britanie, CEO companiei de asigurări americane MetLife și John Negroponte, fostul ambasador SUA la ONU.

În august 2013, „Guccifer” a postat pe pagina sa de Facebook un link către o corespondență prin e-mail între fostul secretar american de Stat Colin Powell și europarlamentarul PSD Corina Crețu.

Guccifer a spart conturile de e-mail de Yahoo și Gmail ale șefului SRI, George Maior. După aceea s-a oferit să îi ofere informații despre George Maior omului de afaceri și politicianului Dan Voiculescu.

Guccifer a fost arestat preventiv pe 23 ianuarie 2014. Pe 6 iunie 2014, a fost condamnat la șapte ani închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.

În luna august 2017, a telefonat unui post de televiziune din SUA și a spus că ar dori să execute pedeapsa primită în SUA într-o închisoare din România și să nu fie extrădat.

De asemenea, în 1 septembrie 2016, hackerul român a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare de către o instanţă federală americană din Alexandria, Virginia, pentru că a spart conturile de e-mail ale familiei Bush şi ale altor personalităţi, precum şi pentru furt de identitate.

Hackerul român a pledat vinovat în faţa magistraţilor americani pentru mai multe acuzaţii legate de accesul neautorizat în mai multe sisteme informatice, după ce a fost extrădat de către autorităţile române, conform alba24.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Hackerul Guccifer va fi extrădat către SUA doar după ce își va executa pedeapsa din România

  1. Sa mai stea cativa ani „ascuns” in Romania. Doar n-o sa afle americanii in timp util numele rusilor pentru care a lucrat, pana iese Guccifer din puscarie respectivii vor fi la pensie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *