Grija față de banul public, o vorbă de campanie

primaria 1

Ședința de marţi după-amiază a Consiliului Local Timișoara nu a mai avut loc față în față, la Filarmonica „Banatul”, așa cum fusese vorba inițial, ci online, întrucât problemele de la societatea Piețe SA s-au rezolvat în așa fel încât nu a mai fost nevoie de adunarea generală a acționarilor. Sub președinția fostului viceprimar Dan Diaconu, ședința a mers ca unsă, iar proiectele au fost votate pe bandă rulantă.

Totul a funcționat până când a venit rândul proiectului referitor la desemnarea membrilor în consiliul de administrație al Retim Ecologic Service SA, din partea acționarului Consiliul Local Timișoara, pe o perioadă de patru ani. Au fost propuse trei persoane, cu CV-uri onorabile și experiență, printre acestea aflându-se și noul city-manager al orașului.

În mod neașteptat, consilierul Radu Țoancă a propus un amendament prin care indemnizația celor trei membri să fie plafonată, de la 3.500 de lei net lunar, la 250 de lei brut pe durata celor patru ani.

„Este vorba de bani publici, astfel că acești oameni ar trebui să-și asume din start o sumă modică, să vedem câtă iubire de Retim mai există pentru așa o sumă. Știu că nu putem obliga acționarul german să plafoneze indemnizația, dar mie mi se pare imoral ca un om să plece acasă în patru ani cu mai mult de 40.000 de euro, pentru că tot vorbim de grija față de banul public. Cei trei pot să se recuze dacă li se pare că fac muncă patriotică. Până la urmă, azi vom vota niște persoane pe care nu le cunoaștem decât după CV”, au fost câteva dinmtre argumentele aduse Radu Țoancă în favoarea amendamentului său.

Bineînțeles că acuzele au început să curgă, iar cea de populism a fost cea mai frecventă. S-a strigat chiar și o lozincă: „Trebuie să trimitem oameni competenți în consiliile de administrație, nu putem cere performanță dacă nu oferim nimic”.

Reamintim că în ceea ce privește acționariatul de la Retim SA, Consiliul Local Timișoara deține 50 la sută, iar RER Grup, 50 la sută, însă acționarul german are un vot în plus în consiliul de administrație, obținut în urmă cu câțiva ani, când a făcut unele investiții. Așa se face că reprezentanții consiliului local vor avea, pentru următorii patru ani, doar un rol decorativ în consiliul de administrație, fiind plătiți cu un salariu respectabil pentru o oră-două pierdute pe la Retim. Mai interesant este faptul că nici măcar consilierii cu vechime nu știau cine este reprezentantul municipalității în adunarea generală a acționarilor de la Retim.

Desigur, amendamentul a căzut la vot, dar aleșii de la putere nu au avut curajul să voteze împotriva plafonării indemnizației, ci s-au abținut. La vremuri noi, năravuri vechi!


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Grija față de banul public, o vorbă de campanie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *