Gratuități şi reduceri în transportul public din Timişoara. Cine poate beneficia

ratt 8

Vechiul protocol de acordare a facilităţilor la transportul în comun unor categorii de cetăţeni ai municipiului Timişoara a fost transferat, luni, în cadrul unei ședințe extraordinare a consiliului local, către Societatea de Transport Public Timișoara SA (STPT).

Gratuitățile rămân, în general, aceleași, și se acordă pentru: pensionari, persoane care nu sunt pensionare dar au vârsta peste 70 de ani, beneficiari ai legilor speciale (veterani de război, revoluționari), elevii claselor pregătitoare, ai ciclului primar, gimnazial, liceal și postliceal, copii preșcolari, angajați ai unor asociații și fundații cu care colaborează primăria.

De asemenea, toți timișorenii beneficiază de reducerea costului abonamentelor cu 20 la sută, pe baza cărții de identitate. De o reducere cu 50 la sută a costurilor cu transportul în comun au parte studenții până la 26 de ani și doctoranzii sub 30 de ani, care studiază la universitățile timișorene, la forma de învățământ cu frecvență.

Practic, aceștia circulă gratuit, pentru că cealaltă jumătate se asigură de universități, iar în cazul în care li se termină fondurile, primăria va prelua această cheltuială, se arată în hotărâre.

De asemenea, primăria mai poate acorda gratuități, în limita a 2,2 milioane de lei anual, pentru persoane aflate în dificultate, sportivi de performanță sau participanți la evenimente de interes public.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *