Gina Dragomir, pictoriţa îngerilor

gina dragomir 1

Gina Dragomir este, ca formaţie, graphic designer, dar de trei ani s-a întors la prima iubire, pictura.

Tot de trei ani, lucrările ei, de o factură cu totul specială, au putut fi admirate în nu mai puţin de şapte expoziţii personale, iar despre proiectul ArtisanArt a ajuns să se vorbească nu numai în Timişoara, ci în întreaga ţară, povestea acestuia apărând în două ediţii ale cărţii „Proud to be Romanian”.

CITEȘTE ȘI: Antonia, goală în așternuturi. Iată cât de sexy este artista

– Dragă Gina, ne cunoaştem de pe vremea când erai, încă, graphic designer şi spuneai că iubeşti ceea ce faci. Când şi cum s-a produs declicul care te-a transformat în… pictoriţa îngerilor?

– Începutul a fost interesant. Am renunţat la ultimul job – lucram la o companie de publicitate – când am ajuns să activez într-un… cumul de funcţii care a făcut ca totul să devină foarte stresant.

Pur şi simplu nu mai aveam timp pentru mine, nu mai aveam vreme să fiu eu însămi. Simţeam că am de făcut altceva. Aşa că am demisionat.

CITEȘTE ȘI: Bătaie pe locurile de casă dintr-o comună de lângă Timișoara

Am fost o norocoasă, recunosc, căci nu mulţi români îşi permit un asemenea gest atunci când nu se mai regăsesc în profesie sau la un anume loc de muncă.

Am luat o pauză şi m-am gândit, desigur, încotro mă voi îndrepta.

Într-o bună zi, m-am pus în faţa pânzei şi am început să pictez fluturaşi şi crenguţe de măslin, ca să mă relaxez cum făceam în copilărie.

După câteva zile, am postat o fotografie cu tabloul pe Facebook, doar ca să împărtăşesc prietenilor noua preocupare care mi-a adus bucurie.

Cineva m-a întrebat, spre marea mea surpriză, dacă lucrarea este de vânzare şi am dat-o, contra unei sume nu prea mari.

Atunci s-a făcut lumină în inima şi mintea mea. Nu am studii de arte plastice şi nici pretenţia de a-i concura în vreun fel pe aceia care le au.

Lucrările mele nu sunt complicate, eu doar îmi dau voie să mă las inspirată şi, din ce am văzut, oamenii iubesc creaţiile mele. La început, aşadar, a fost doar pictura. Şase luni mai târziu, am zis s-o imprim pe diverse obiecte, pe bumbac, piele, mătase.

Am creat astfel poşete şi eşarfe personalizate care, la rândul lor, şi-au găsit cumpărătoare entuziaste. Concret, pictura se fotografiază şi se încredinţează unei firme specializate care o imprimă pe alt suport, textil sau de alt tip, iar un designer confecţionează din el produsul finit.

Într-o vreme m-am dus pe la târguri cu aceste accesorii, am creat şi cercei şi pandantive cu îngeraşi, am încercat să vin mereu cu ceva nou.

– Totul a început, deci, cu o pasiune reînviată şi o postare pe Facebook, iar aventura asta te-a urcat, în 2016, pe un podium important…

– De când mă ştiu am trăit cu convingerea că dacă iubeşti ceea ce faci succesul nu are cum să întârzie.

Al meu s-a chiar grăbit. Organizatorii „Celebrity Awards – Succesful Women 2016” m-au desoperit pe net şi m-au invitat, pe nepusă masă, la Bucureşti, unde aveam să primesc Premiul „Femeia de succes a anului”.

Apoi, despre ArtisanArt s-a scris în două rânduri în volumul „Proud to be Romanian”, iar echipa care se ocupă de acest proiect m-a găsit tot aşa, pe internet…

La ora actuală, am sute de picturi la Timişoara, Bucureşti, Craiova, Iaşi, Braşov, Turnu-Severin. Cele cu îngeri sunt foarte iubite şi cerute.

Majoritatea clienţilor, şi nu neapărat cei care sunt familiarizaţi cu entităţile angelice, spun apoi că, de când au lucrările mele acasă, ceva s-a schimbat în bine în viaţa lor, familia lor.

Dacă arta mea face asta, nu pot decât să mulţumesc Cerului de unde-mi iau „personajele”.

– De ce tocmai îngeri, Gina?

– Poate pentru că cred în ei, îi iubesc şi le cer ajutorul în tot ce fac. Cert e că primul îngeraş, în acuarelă, l-am pictat după ce am participat la unul dintre cursurile de terapii angelice susţinute de Rita Mureşan.

Când s-au adunat mai mulţi, am avut şi prima expoziţie tematică la Timişoara.

La Piteşti am deschis o expoziţie cu scop caritabil, pentru ajutorarea copiilor cu autism, iar apoi a urmat seria arhanghelilor.. Important e că mi-am găsit drumul meu…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *