Gheorghe Ciuhandu, Nicolae Robu, Ioan Cojocari și Nicușor Miuț se vor revedea la judecată

ciuhandu si robu

Excepțiile invocate de apărătorii legali ai celor nouă inculpați cu nume sonore în urbea de pe Bega (trimiși în judecată, la sfârșitul anului trecut, pentru infracțiuni de corupție în dosarul caselor naționalizate din Timișoara), privind legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul întocmit de procurorii DNA au fost respinse, în vară, de completul de judecată al Tribunalului Timiș, iar joi, magistrații Curții de Apel Timișoara au procedat într-un mod similar, respingând și contestațiile depuse împotriva încheierii penale pronunţată de judecătorul de cameră preliminară al primei instanțe.

Prin urmare, urmează să fie fixat un termen în procesul celor nouă inculpați printre care se află foștii primari ai Timișoarei – Nicolae Robu și Gheorghe Ciuhandu, fostul șef al Direcției patrimoniu al primăriei Nicușor Miuț, fostul viceprimar Dan Diaconu și fostul secretar al municipalității Ioan Cojocari. Aceștia, împreună cu alte patru persoane – Traian Stoia, Martin Staia, Simona Vîrlea și Gabriela Iova – au fost trimiși în judecată într-un dosar care vizează înstrăinarea frauduloasă a unui număr de 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al Timișoarei.

Potrivit anchetatorilor, ”în perioada septembrie 1996 – ianuarie 2014, cei nouă funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Timișoara (majoritatea cu funcții de conducere) și-ar fi încălcat atribuțiile legate de aplicarea Legii 112/1995 pentru a vinde, în mod nelegal, 207 de imobile ce aparțin fondului locativ de stat, unor persoane care nu ar fi avut nici un drept să le cumpere, cauzând un prejudiciu de 42.756.719 lei (9.514.392 euro) în dauna statului.

În urma efectuării urmăririi penale, s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz serviciu în legătură cu încheierea unui total de 207 contracte de vânzare-cumpărare, fiecare contract pentru câte unui imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995.

Astfel, în perioada septembrie 1996 – ianuarie 2014, participarea inculpaților la încheierea contractelor presupus nelegale este următoarea, cu precizarea că, în unele situații, ar fi participat mai mulți inculpați la încheierea presupus nelegală a aceluiași contract: Miuț Nicușor-Constantin (199 contracte), Ciuhandu Gheorghe-Coriolan (61 contracte), Cojocari Ioan (61 contracte), Robu Nicolae (2 contracte), Diaconu Dan-Aurel (1 contract), Stoia Traian-Constantin (1 contract), Staia Martin (2 contracte), Vîrlea Simona (1 contract) și Iova Gabriela (1 contract)”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Gheorghe Ciuhandu, Nicolae Robu, Ioan Cojocari și Nicușor Miuț se vor revedea la judecată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *