Gheorghe Ciuhandu, condamnat la închisoare cu suspendare, alături de mai mulți angajați ai Primăriei Timișoara

Gheorghe Ciuhandu

Curtea de Apel Timișoara a respins recursul celor 11 inculpați din dosarul finanțării ilegale a clubului Poli Timișoara și a admis cererea procurorilor DNA.

Acesta este finalul unui lung dosar juridic în care au fost inculpați mai mulți angajați ai Primăriei Timișoara, inclusiv Gheorghe Ciuhandu, fostul primar.

CITEȘTE ȘI: Mame bătute și amenințate cu toporul de copii, în două localități din vestul țării

Anterior acestei decizii magistrații Tribunalului Timiș au decis achitarea fostului primar Gheorghe Ciuhandu, a fostului viceprimar Adrian Orza, a foștilor șefi din primărie – Martin Staia, Nicușor Miuț, Smaranda Haracicu și Violeta Mihalache, precum și a altor funcționari din administrația locală.

În schimb, Ioan Cojocari, fostul secretar al Primăriei Timișoara, a fost găsit vinovat de abuz în serviciu și condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, dar și la plata prejudiciului stabilit la 27 de milioane de lei.

Curtea de Apel a hotărât menținerea pedepsei aplicată lui Ioan Cojocari, dar l-au găsit vinovat de abuz în serviciu și pe fostul primar Gheorghe Ciuhandu, condamnându-l la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.

De asemenea, au fost mai condamnate la câte trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere Violeta Mihalache și Smaranda Haracicu. Condamnații au fost obligați și la plata, în solidar, a sumei de 27 milioane lei plus dobânzile și penalitățile aferente.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Gheorghe Ciuhandu, condamnat la închisoare cu suspendare, alături de mai mulți angajați ai Primăriei Timișoara

  1. La cît rău au făcut orașului Ciuhandu și gașca lui, să-i condamni pentru finanțarea lui Poli și la 3 ani cu suspendare, adică la nimic, e o bătaie de joc, e ca și cînd l-ar fi condamnat pe Al Capone pentru parcare neregulamentară ! Pentru nenorocitul ăsta cu rîtul îmblănit, ar fi fost mult mai potrivită o vizită la Tîrgoviște, la zidul lui Ceaușescu, atunci se putea vorbi de dreptate și justiție !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *