Geta Medinschi, distinsă cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate

UNITER

Cunoscuta scenografă timișoreană Geta Medinschi va primi anul acesta Premiul UNITER pentru întreaga activitate, în condițiile în care orașul de pe Bega figurează, de asemenea, pe lista nominalizărilor, cu Teatrul Național și Teatrul German de Stat.

Geta Medinschi s-a născut la 23 noiembrie 1954, în Sânnicolaul Mare, judeţul Timiş. A absolvit în 1976 Facultatea de Arte Plastice Timişoara şi, din 1995, este licențiată în Arte Vizuale.

Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, a deschis mai multe expoziţii personale în ţară şi străinătate: 1991 – Galeria Helios, Timişoara; 1992 – „Secvenţe”, Teatrul Naţional Timişoara; 1992 -Tirol, Austria; 1993 – Secţia de Artă a Bibliotecii Judeţene Timiş; 1995 – „Secvenţe 2”, Teatrul Naţional Timişoara; 1997- Galeria Dure, Timişoara; 2003 – Galeria Carola S Timişoara; expoziția „Amândoi”, la Casa Artelor din Timișoara, în 2015.

CITEȘTE ȘI: Scenografa Geta Medinschi: „Mi-am înşelat soţul de 145.000 de ori, cu toate piesele de teatru la care am lucrat”

De asemenea, a participat cu lucrări la numeroase expoziţii de grup, atât în România, cât şi peste hotare: 1978 – Expoziţia „Art Grup ’76” Craina; 1987 – Expoziţia „Atelier 35” Helios, Timişoara; 1987- Salonul Anual de Artă Timişoara; 1988 – Expoziţia Tineretului, Baia Mare; 1988 – Anuala de Grafică „Dalles” Bucureşti; 1988 – Salonul Anual de Artă Timişoara; 1989 – Anuala de Grafică „Dalles” Bucureşti; 1989 – Salonul Anual de Artă Timişoara; 1990 – Salonul Anual de Artă Timişoara; 1991- Salonul „17 Decembrie 1989” Timişoara; 1991-2006 – Salonul Anual de Artă Timişoara; 1995, 1996, 1997, 1998, 1999, 2000-2016 – Expoziţie de grup „Pro Latina”; 1996 – Expoziţie de grup Galeria Helios, Timişoara; 1996 – Vertiskos-Grecia; 1996 – Enebak-Norvegia; 1996 – Lisabona-Portugalia; 1997- Oslo, Enebak, Sandvika, Bergen, Moirana, Stein-Kier, Namsis-Norvegia; 1997- Salonul Naţional de Artă-Reşiţa; 1998 – Copenhaga-Danemarca; 1998 – Tonsberg, Drobak, Oslo-Norvegia; 1998 – Viena-Austria; 1999 – Springfield-Missouri-SUA; 2002- Expoziţie de grup „Ipostaze ale imaginii între construcţie şi deconstrucţie” Galeria Helios, Timişoara; 2005 – Expoziţie de grup la CJT- Călacea; 2006 – Scena şi artele vizuale-Timişoara.

Este autoarea scenografiei a aproape o sută de spectacole, dintre care primul, în regia Mihaelei Lichiardopol, a fost  „Văzătorule, nu fi un melc” de Matei Vişniec şi a văzut luminile rampei pe scena Teatrului Naţional din Timişoara în 1996, aducându-i cea dintâi distincţie din bogata sa carieră, Premiul pentru scenografie la Festivalul Internaţional „Autor ’96”.

În 2004, a fost recompensată cu Premiul pentru scenografie al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi cu  Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D – „Arta spectacolului”. În 2005  a primit titlul de Societar de onoare al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara, iar în 2014, Premiul Pro Cultura Timisiensis, la categoria certitudini. În 2015, Primăria Municipiului Timişoara i-a decernat Diploma de Excelență pentru întreaga activitate.

Lucrări ce-i poartă semnătura se găsesc în colecţii de stat şi private din  Germania, Grecia, Elveţia, Norvegia, Italia, Iugoslavia, Austria, Portugalia, Ungaria, Belgia, Olanda, India, Franţa, SUA, Australia, Irlanda.

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER – Consiliul Director acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER, premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale. Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 24 mai 2021, Senatul a acordat următoarele distincții: Premiul pentru întreaga activitate: Ileana Ploscaru (actriță), Marcel Iureș (actor), Alexandru Darie (regie), decernat post-mortem, Geta Medinschi (scenografie) și Ion Parhon ( critică și istorie teatrală).

Au obținut premii speciale Scena digitală, o platformă de spectacole online a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, respectiv Teatrul POESIS, un program al Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova și al Teatrului „Nottara” din București.

Nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2021

Pentru a XXIX-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza și Cristina Rusiecki, iar spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2020.

Nominalizările pentru anul teatral 2020 sunt următoarele: la secțiunea Debut, Tudor Dreve pentru regia spectacolului „Nevrozele sexuale ale părinților noștri” de Lukas Bärfuss, Teatrul Municipal Baia Mare, Diana Mititelu pentru regia spectacolului „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, Teatrul de Stat Constanța și Diana Păcurar pentru regia spectacolului „Trei femei înalte” de Edward Albee, Teatrul „Regina Maria” Oradea.

La capitolul Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, „Totul e bine când… se termină”, adaptarea radiofonică și regia artistică Mihnea Chelaru, Societatea Română de Radiodifuziune, „Viața dăunează grav sănătății”, scenariul radiofonic și regia artistică Gavriil Pinte, Societatea Română de Radiodifuziune și „Insomnia”, scenariul, documentarea și regia Robert Bălan, Asociația Art No More, București (Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național).

La secțiunea Cel mai bun spectacol de teatru tv / teleplay, nominalizările au mers către „Gottlieb”, adaptare după „Biedermann şi Incendiatorii” de Max Frisch, adaptarea pentru televiziune și regia artistică Andrei Măgălie, Societatea Română de Televiziune, „Shorts”, după Samuel Beckett, regia Zalán Zakariás, Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiu Secuiesc și „V.I.P. – Very Isolated Person”, adaptare liberă după „Pescărușul” de A.P. Cehov, conceptul și regia Paula Lynn Breuer și Olga Török, Teatrul German de Stat Timișoara, iar la Critică de teatru, către Miruna Runcan, Oana Stoica și Irina Wolf.

Pentru Cea mai bună scenografie au fost nominalizați Adrian Damian pentru scenografia spectacolului „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Andu Dumitrescu pentru scenografia spectacolului „Pool (no water)” de Mark Ravenhill, un proiect de Radu Nica, Andu Dumitrescu și Vlaicu Golcea, Teatrul Maghiar de Stat Cluj- Napoca, și Helmut Stürmer pentru decorurile spectacolului „Rinocerii” de Eugène Ionesco, regia Gábor Tompa, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.

Nominalizările pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar au mers către Cătălina Mihail pentru rolul Speed din spectacolul „Doi tineri din Verona” de William Shakespeare, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul de Stat Constanța, Costinela Ungureanu pentru rolul Alexandra din spectacolul „Inimă și alte preparate din carne” de Dan Coman, regia, video și universul sonor Radu Afrim, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova și Diana Vieru pentru rolul Marusia din spectacolul „Orașul cu fete sărace”, scenariu după nuvelele lui Radu Tudoran, regia, scenariul și universul sonor Radu Afrim, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, iar echivalentul pentru actori a dat câștig de cauză lui Emil Coșeru pentru rolul Ion din spectacolul „Năpasta” (…și era pădurea singură…) de I.L.Caragiale, un spectacol de Adi Carauleanu, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Ion Rizea pentru rolul Bunica din spectacolul „Povestea acelor oameni care s-au adunat într-o seară în jurul unei mese”, textul și regia Radu Iacoban, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Matei Rotaru pentru rolul Piotr Stepanovici Verhovenski din spectacolul „Demonii. Începuturi”, după F.M. Dostoievski, scenariul, regia, decorul și proiecțiile video Tudor Lucanu, Teatrul Național Cluj-Napoca.

Pe lista nominalizărilor la Cea mai bună actriţă în rol principal se regăsesc Eliza Noemi Judeu pentru rolul Tiadora din spectacolul „Tiadora”, după Maria Manolescu Borșa, regia Sorin Militaru, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău, Emőke Kató pentru rolul Eszter Nagy din spectacolul „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, regia Andrei Măjeri, Reactor de Creație și Experiment, Cluj-Napoca și Alexandra Vicol pentru rolul Fundă din spectacolul „Portugalia” de Zoltán Egressy, regia Vladimir Anton, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, iar la Cel mai bun actor în rol principal, Bogdan Farcaș pentru rolul Titta Nane din „Gâlcevile din Chioggia”, după Carlo Goldoni, regia Vlad Trifaș, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, Șerban Gomoi pentru rolul Tânărul din „O haită de sfinți” de Neil LaBute, regia Vlad Zamfirescu, Teatrul „Nottara”, București, și Răzvan Vicoveanu pentru rolul Ivan Alexandrovici Hlestakov din „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea.

La Cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”) au fost nominalizați Cristian Ban pentru spectacolul „MaMe”, textul creație colectivă, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, Leta Popescu pentru spectacolul „(In)corect” de Leta Popescu, Reactor de Creație și Experiment, Cluj-Napoca (spectacol produs în cadrul programului cultural „Decalaj. Narațiuni intergeneraționale”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național) și Carmen Lidia Vidu pentru spectacolul „Jurnal de România. 1989”, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, iar la secțiunea Cel mai bun spectacol, producțiile „Inimă și alte preparate din carne” de Dan Coman, regia, video și universul sonor Radu Afrim, scenografia Irina Moscu, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, „Villa Dolorosa” de Rebekka Kricheldorf, regia Theodor-Cristian Popescu, scenografia Irina Moscu, Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”, respectiv „Verde tăiat” de Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr, scenografia Andreea Tecla, Asociația Pro Teatru, Zalău (proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *