(GALERIE FOTO) Apartamente comuniste, cu confort sporit oferit de administraţia postdecembristă

Unele modificări aduse la faţadele blocurilor scot în evidenţă hotărârile de consiliu local haotice emise de-a lungul anilor. Astfel, există în Timişoara balcoane construite dintr-un capăt în altul al unui bloc. Aceste apartamente cu… confort sporit sunt realizate în funcţie de prevederile legislative din anul în care au fost construite, deci conform hotărârii locale în vigoare în momentul obţinerii autorizaţiei de construire.

„De-a lungul timpului au fost aduse tot felul de modificări în hotărârea de consiliu local şi fiecare şi-a făcut balconul în funcţie de cerinţele în vigoare. Acum, hotărârea prevede că se pot construi balcoane doar dacă acestea mai există la etajele superioare şi nu au voie să depăşească balconul de sus”, susţine Petru Oalriu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari din Timişoara (FALT).

În zona Bucovina, există un balcon care ar putea aduce faimă cartierului. Arată că o adevărată cazemată şi se întinde pe trei laturi ale blocului. Un alt asemenea balcon a fost construit în Calea Lipovei. Indiferent de lungimea balconului, acesta nu poate fi însă mai lat de un metru şi jumătate, chiar dacă există spaţiu pentru o construcţie mai mare. Aceste apartamente cu confort sporit au însă şi dezavantaje.

„Nu mai intră în casă lumina naturală ca înainte, costă foarte mult, în raport cu spaţiul câştigat, şi întreţinerea este mai mare”, spune Petru Olariu.

Spre deosebire de construcţiile impresionante, mai sunt şi alte balcoane care ies din… tipar. Unele au fost încropite din diferite materiale… reciclabile şi oferă un aspect mai puţin plăcut. Proprietarul unui apartament de bloc din zona Bucovina a realizat o mărire de spaţiu prin amplasarea unui acoperiş improvizat, iar în loc de pereţi a pus o… prelată.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 Răspunsuri “(GALERIE FOTO) Apartamente comuniste, cu confort sporit oferit de administraţia postdecembristă

  1. talmes balmes pentru cel care nu circula prin diferitele cartiere ale orasului…cel care vorbeste din fata calculatorului.

Lasă un răspuns