Fritz: Camera Deputaților a aprobat legea prin care Capitala Culturală primește 164 de milioane de lei

Dominic Fritz: „Am dat în judecată, din nou, același clan celebru din Timișoara de astă dată pentru că a adus modificări nepermise unei clădiri monument din cartierul Elisabetin”

Primarul Timișoarei Dominic Fritz anunță că, marți, Camera Deputaților a aprobat legea prin care Capitala Culturală primește 164 de milioane de lei.

Potrivit edilului-șef, Parlamentul a transmis astfel un semnal important că Timișoara, Capitală Europeană a Culturii este un proiect strategic pentru România.

„Azi, Parlamentul a transmis un semnal important: Timișoara, Capitală Europeană a Culturii este un proiect strategic pentru România.

Camera Deputaților a aprobat legea prin care Capitala Culturală primește o parte din finanțare de la bugetul de stat. Este vorba despre 164 de milioane de lei împărțite între Primărie, Consiliul Județean Timiș, Ministerul Culturii/Teatrul Național și Asociația TM2023. Acești bani vor susține atât investițiile în infrastructura culturală, cât și o parte din programul cultural al anului 2023.

Noi nu am lăsat programul să stagneze, ci am finanțat de la bugetul local, atât investițiile, cât și programul pentru instituțiile și operatorii culturali. Acum, când suntem în linie dreaptă cu pregătirile pentru 2023, o parte din bani vor veni și de la bugetul de stat.

E o veste care ne încurajează că anul viitor va fi unul de succes nu doar pentru Timișoara, ci și pentru vizibilitatea României pe plan european. Sper că mediul politic a înțeles că susținerea Timișoarei este o oportunitate uriașă pentru toată lumea.

Le mulțumesc parlamentarilor și oamenilor politici care au înțeles importanța strategică a acestui titlu și au susținut legea votată azi”, a transmis, pe Facebook, primarul Fritz.

CITEȘTE ȘI: Arta, mai presus de lege? Viceprimarul Cosmin Tabără: ”Plăci de beton în zone verzi”

„În ultimii doi ani, am suportat de la bugetul local investiții în infrastructura culturală de 43 de milioane de lei (reabilitarea a 5 cinematografe, Turnul de Apă din Iosefin, 3 centre culturale de cartier, MultipleXity).
Sprijinim artiștii timișoreni și organizatorii de evenimente cu 21 de milioane de lei pentru activități culturale”, a completat Dominic Fritz.

Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Fritz: Camera Deputaților a aprobat legea prin care Capitala Culturală primește 164 de milioane de lei

  1. Domnule Fritz, care este meritul dumneavoastra in toata povestea asta cu Capitala Culturala? Sa stiti ca am si eu un papagal acasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *