Fritz a deschis primul plic, iar Robu tot își caută păpușa

robu si fritz

La trei luni de la alegerile locale, situația de la Primăria Timișoara se încadrează în tipare care merită a fi consemnate, ele corespunzând tipologiei personajelor principale. Astfel, dacă ne referim la noul primar, Dominic Fritz, nu e nici o surpriză să constatăm că el chiar acționează nemțește, la fel cum se spune că procedează conaționalii săi din Germania.

CITEȘTE ȘI: După noi, potopul…

În cazul de față, Fritz pare a urma întocmai strategia celor ”trei plicuri” lăsate de predecesorul său, adică de Nicolae Robu. Conform legendei, Robu i-ar fi lăsat lui Fritz trei plicuri pe care poate să le deschidă, în ordine, atunci când dă de greutăți.

În primul plic, povața este următoarea: ”dă vina pe primarul de dinaintea ta!”.

Judecând după modul în care acținează acum Dominic Fritz, prin felul în care-l acuză pe Nicole Robu pentru toate relele din oraș, e clar că a deschis primul plic. Odată adoptată această strategie, e posibil ca, după o vreme, să fie nevoit să deschidă și cel de-al doilea plic, în care scrie așa: ”Schimbă șefii din primărie!”. Conform legendei, acest plic l-ar putea salva pentru o anumită perioadă, astfel încât să nu fie nevoit să-l deschidă și pe ultimul. Ce scrie în acesta din urmă? ”Apucă-te și scrie trei plicuri!”.

CITEȘTE ȘI: S-au redeschis restaurantele într-un oraş din nord-vestul ţării! Incidenţa cazurilor Covid a scăzut sub pragul de 3 la mia de locuitori

Firește, e prematur să vorbim și cel de-al treilea plic, dar nu putem să trecem neobservată poziția lui Nicolae Robu în aceste trei luni de când nu mai este în funcție. La fel ca la Dominic Frotz, și aici acționează tipologia personajului. Așa cum ”neamțul” pare să urmeze anumite reguli, pentru Robu nu există nici o regulă și, ca atare, se comportă ca și când ar mai fi primar.

Fostul edil prezintă obiective și proiecte la care a contribuit, vorbește de taxe, de impozite, continuă să facă sondaje și are tot felul de initiative care nu prea mai cadrează cu noua postură în care se află. Din această perspectivă, Nicolae Robu pare desprins din întâmplarea cu păpușa a lui Franz Kafka, o poveste despre pierdere, iubire si viata traită fără regret.

Robu parcă s-ar mai crede primar și tot își caută jucăria pierdută, păpușa atât de dragă, care este Primăria Timișoara. Se potrivește perfect cu fetița întâlnită în parc de Kafka, micuța care plângea că și-a pierdut păpușa. Marele scriitor s-a oferit să o ajute, dar degeaba, că tot n-au reușit s-o găsească. I-a propus să se întâlnească a doua zi, pentru a mai sta de vorbă. Când a revenit, fetița nu mai era atât de supărată, chiar dacă nu-și găsise păpușa.

Au tot continuat să se vadă câteva zile la rând, iar după o săptămână, când micuța uitase complet de jucărie, Kafka i-a adus un cadou neașteptat: o păușă nouă, de o frumusețe rară. Fetița s-a bucurat extraordinar de tare, spunând că, deși nu este păpușa pierdută, acessta este mult mai frumoasă și că nu mai are nevoie de cea veche, de care a uitat total.

Morala poveștii lui Kafka este că iubirea pierdută nu mai poate fi niciodată regăsită, dar dragostea se întoarce întotdeauna, însă sub alte forme. Este și cazul Primăriei Timișoara, pe care Robu trebuie să înțeleagă că nu o mai poate regăsi, oricâte sondaje și postări ar mai face. La fel ca în povestea lui Kafka, fostul primar și-ar putea găsi în altă parte jucăria pierdută: în familie, la universitate, alături de oameni dragi care-l apreciază și care-l vor face să înțeleagă că întotdeauna iubirea se întoarce sub alte forme, chiar mai frumoase.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

7 thoughts on “Fritz a deschis primul plic, iar Robu tot își caută păpușa

  1. Asta functioneaza la oamenii normali, la bolnavii de putere cum e ex-ul nu are efect, el trebuie mai intai sa se faca bine cu capul.

  2. “în familie, la universitate, alături de tovarăși dragi care-l apreciază” pentru sinergia faptelor, ingineriile financiare, semaforiadă, coltermiadă …

  3. „el chiar acționează nemțește, la fel cum se spune că procedează conaționalii săi din Germania”/ Minunat!!! Asta nu se aplică și Wernerului de la conducerea țării??? El numa’ nemțește nu acționează. Întrebare retorică: era necesară și refacerea exteriorului primăriei Timișoara? (Asta nu are legătură cu Werner ci cu Friț (sic)!

  4. Ce sa faca mascariciul la facultate? Sa incaseze in mod ilegal un salariu pentru care a muncit cel mult 50 % din timpul obligatoriu alocat?! La jumatate din cursuri nici macar nu a fost la catedra iar cand a venit intarzia prima ora apoi citea din cursul copiat de la alti colegi iar in a treia ora fabula cu povestile sale din perigrinarile platite din banul public. Sa nu uitam de cei 3000 euro factura de telefon de peste vacanta ca doar Lae din Bocsig conferentia din piscina hotelului

  5. Nu stiu ce a facut noul edil al Frumosului oras Timisoara, dar ce nu a facut nici fostul-se vede cu ochiul liber. O figura oricat de perfecta ar fi, nu poate fi admirata daca este acoperita de murdarie.Din pacate la noi romanii igiena nu a fost niciodata o prioritate.”Frumosul ” oras de pe Bega (Mica Viena) este murdar. Decat sa citeasca plicurile lasate de predecesorul sau, noul primar ar fi trebuit deja sa -si inceapa mandatul , facand cunostinta cu orasul care i-acordat o mare incredere, alegindu-l. Poate daca ar fi vizitat Parcul Central, care este aproape in vecinatatea Primariei, ar fi. luat, in spirit nemtesc,masurile ce se cer pentru eradicarea focarului de mizerie, care a devenit de zeci de ani, acea baza sportiva, aflata chiar in inima orasului. Este o mare pata pe „obrazul” acestui oras si o rusine pentru timisoreni. Domnule Primar, aveti la Dispozitie o „armata”.Folositi-o , responsabilizati-o, repartizand-o pe sectoare in oras, pentru al inscrie in randul oraselor civilizate.Pentru oricine, prima impresie conteaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *