În sistemul de sănătate, indiferent că vorbim de România sau de oricare altă țară, există o serie de protocoale, de proceduri medicale și/sau administrative, obligatorii de respectat de către cei care activează în domeniul respectiv. De exemplu, în Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, găsim un paragraf (art. 376, alin. 2) în care se precizează următoarele: “(…) medicii cetăţeni ai unui stat terţ pot exercita activităţile profesionale în România în scop didactic şi ocazional cu avizul CMR. Durata de exercitare a activităţilor profesionale în aceste cazuri este de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire pentru o durată de încă maximum 3 luni, pe an. Metodologia de avizare se aprobă prin decizie a Consiliului naţionalal CMR şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
În articolul intitulat “Într-un spital din Timișoara, o pacientă a fost operată la picior și a murit din cauza unui traumatism… cranio-cerebral!” și publicat săptămâna trecută, v-am dezvăluit cum un medic turc, Mert Dumantepe, a operat, în perioada 8-9 iulie 2019, în Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara (SCJUT), fără a avea avizul Colegiului Medicilor din România. Practic, doctorul turc a fost introdus în sala de operații de către fostul șef al Clinicii de Chirurgie Vasculară a SCJUT, medicul Mihai Ionac, care nu a anunțat nici măcar conducerea spitalului de participarea la intervențiile chirurgicale a colegului străin. Altfel spus, turcul a intrat în sala de operații pe barba doctorului Ionac.
Așa cum am relatat în articolul menționat, complicațiile apărute în urma operației efectuate de echipa Mert Dumantepe – Mihai Ionac s-au soldat, la scurt timp de la intervenția chirurgicală, cu decesul pacientei. Ulterior, a ieșit la iveală faptul că medicul turc a operat fără să aibă avizul Colegiului Medicilor din România, însă incidentul a fost mușamalizat. Colegiul Medicilor Timiș n-a demarat nici o anchetă internă, ce să mai vorbim despre sesizarea instituțiilor abilitate cu privire la încălcarea grosolană a legii…
Solicitare fără răspuns
Vinerea trecută, l-am contactat telefonic pe președintele Colegiului Medicilor Timiș, profesorul Fulger Lazăr, solicitându-i să ne ofere un punct de vedere cu privire la non-combatul în speța respectivă a forului pe care-l conduce.
Doctorul Lazăr a invocat dificultăți în a-și aminti cu exactitate situația din iulie 2019, astfel că ne-a rugat să formulăm o solicitare scrisă pe care să o trimitem pe mail-ul colegiului. Noi am trimis solicitarea – de fapt, o întrebare: “de ce Colegiul Medicilor Timiș nu a luat nici o măsură în momentul în care a aflat, în august 2019, că medicul turc Mert Dumantepe a operat, în perioada 8-9 iulie 2019, în Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, FĂRĂ A AVEA AVIZUL Colegiului Medicilor din România?” -, însă răspunsul încă nu a sosit.
Un scandal celebru
Spre deosebire de această lipsă totală de reacție în cazul expus mai sus, Colegiul Medicilor Timiș a avut o cu totul altă atitudine într-un alt context, dar vizavi de aceeași persoană, doctorul Mihai Ionac. Ne referim la scandalul declanșat în primăvara anului 2015 care l-a avut ca protagonist pe medicul Ionac, cap de afiș atât într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, cât și în raportul întocmit de auditorii Curții de Conturi, în urma controlului efectuat la Spitalul Județean Timișoara.
La acea vreme, doctorul Ionac a depus toate diligențele necesare pentru a-și spăla imaginea extrem de șifonată. În primul rând, a zburat la București pentru a-i reclama personal pe auditorii Camerei de Conturi Timiș la șefii Curții de Conturi. În urma plângerii fostului șef al Clinicii de Chirurgie Vasculară, cei doi auditori au fost sancționați abuziv de conducerea instituției, în frunte cu Nicolae Văcăroiu: penalizare de 10 la sută din salariu pe trei luni. Bucuria lui Ionac a fost de scurtă durată, fiindcă instanța de judecată a decis, definitiv, că auditorii își făcuseră doar meseria, astfel că oamenii și-au primit banii înapoi. Mihai Ionac a insistat, formulând plângeri penale împotriva celor doi auditori, soldate cu eșecuri la fel de răsunătoare.
Colegiul Medicilor Timiș plângea pe umărul lui Ionac
În paralel, profesorul Ionac s-a plâns și unor foruri din sfera sa de activitate, Colegiul Medicilor Timiș (CMT) și Senatul Universității de Medicină și Farmacie Timișoara (UMFT), care au percutat la solicitarea de solidarizare a medicului în cauză.
Astfel, într-un document datat 3 iunie 2015 și intitulat “Comisia de jurisdicție profesională a Colegiului Medicilor Timiș”, se menționează că este vorba despre un răspuns la “memoriul înaintat Colegiului Medicilor Timiș de către dl. prof. univ. dr. Ionac Mihai în care solicită apărarea integrității și demnității sale profesionale”. Cele trei pagini, semnate de membrii respectivei comisii în frunte cu însuși președintele CMT, doctorul Fulger Lazăr, reprezentau un veritabil “laudatio” adus colegului lor, care, în opinia semnatarilor, era tracasat și șicanat de niște oameni răi ce-și depășeau atribuțiile. De fapt, nu și le depășeau, așa cum a constatat ulterior și instanța de judecată, dar știm cu toții proverbul “corb la corb nu-și scoate ochii”…
Document de uz intern
Deși se dorea a reprezenta un drept la replică, așa cum prevedea Statutul Colegiului Medicilor din România în articolul 65, invocat în documentul emis de CMT, acest răspuns al forului timișean nu a fost postat pe site-ul colegiului și nici nu a fost trimis, sub forma vreunui comunicat de presă, către mass-media! Documentul a rămas, practic, unul de uz intern, fiindu-i înmânat, însă, lui Mihai Ionac, pentru a-l utiliza în campania sa acerbă de recredibilizare. Ceea ce distinsul medic timișorean a și făcut.
În aceeași barcă
Președintele Colegiului Medicilor Timiș, doctorul Fulger Lazăr, aflat din 2008 în fruntea acestui for (adică la al patrulea mandat!), s-a solidarizat cu Mihai Ionac probabil și pentru că pozase și dumnealui în “victimă” a auditorilor Camerei de Conturi Timiș. Istoria cu cele două magazine deținute de profesorul Lazăr la parterul Spitalului Județean Timișoara, în timp ce era și șef de secție, este deja cunoscută, epilogul poveștii fiind că, după controlul auditorilor Curții de Conturi, care s-a lăsat cu un proces, doctorul-patron a fost obligat să elibereze cele două spații comerciale. Ca atare, „sărind” în apărarea lui Mihai Ionac, președintele Colegiului Medicilor Timiș își apăra și propriile afaceri, deranjate de auditorii Curții de Conturi.
O nouă “solidarizare” în secret
La câteva luni de la evenimentele din aprilie 2015, în 12 octombrie, Senatul UMFT (cu același Fulger Lazăr în componență) emite un fel de document ce se dorea a reprezenta un răspuns al acestui for la o “scrisoare deschisă a domnului prof. univ. dr. Mihai Ionac, înaintată membrilor Senatului universitar în data de 17.05.2015 (n.r. – adică răspunsul a fost formulat după cinci luni de la solicitare!)”.
La fel ca în cazul Colegiului Medicilor Timiș, nici acest „laudatio” nu era unul emis din proprie inițiativă de Senatul UMFT, ci a apărut în urma solicitării de solidarizare făcute de profesorul Mihai Ionac, care nu avea calitatea de membru al respectivului for.
Mai mult decât atât, “răspunsul” Senatului UMFT nu a fost denumit în vreun fel – decizie, hotărâre, etc. – și nici nu se regăsește în arhiva postată pe site-ul instituției! De altfel, prin formularea acelui așa-zis răspuns, Senatul UMFT își depășise atribuțiile, fiindcă, potrivit regulamentului de organizare, acest for nu are printre atribuții și relaționarea cu terții, or Mihai Ionac era și este un terț în raport cu Senatul UMFT.
Exact ca în cazul documentului de solidarizare emanat de Colegiul Medicilor Timiș, “răspunsul” Senatului UMFT nu a fost difuzat către mass-media, ajungând doar în posesia lui Mihai Ionac, pentru a-l utiliza cum crede de cuviință.
Colegiul Medicilor Timiș și-a pierdut glasul
După patru ani de la scandalul din 2015, în iulie 2019, medicul Mihai Ionac, încă șef al Clinicii de Chirurgie Vasculară a SCJUT, l-a invitat pe doctorul turc Mert Dumantepe în sala de operații, să efectueze, alături de dumnealui, mai multe intervenții chirurgicale, fără a avea avizul Colegiului Medicilor din România, așa cum prevede Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Deși președintele Colegiului Medicilor Timiș, Fulger Lazăr, a aflat chiar în acea vară despre încălcarea grosolană a legii comisă de către doctorul Ionac, dinspre acest for nu s-a auzit nici pâs. Brusc, legea pe care o invocau cu ardoare doctorul Lazăr și colegii săi în 2015 nu mai prezenta, în 2019, nici un fel de importanță. Proverbul “Corb la corb nu-și scoate ochii” își dovedise, încă o dată, valabilitatea…
Intre timp marele procuror papici a MUSAMALIZAT in cel mai grotesc mod posibil dosarul penal al lui ionac, din care rezulta indubitabil ca acesta a efectuat operatii estetice pe care le-a decontat pe plsubprogramul national de chirurgie vasculara incasand insa sume la negru, incasand in acelasi timp donatii de la pacienti, donatii 0e care Inalta Curte le-a catalogat prin decizie ca fiind mita mascata. Macar balanca sinla ora actuala cauta o cratima, papici in schimb grobian. Sintotusi din dosar au mainramas 2 spete pe care papici asteapta sa se prescrie. Ii dorim lui papici sa ajunga pacient al sistemului medical romanies, si lui papici, si poate chiar al lui ionac. El sau filia lui, poate asa va intelege ce e in sufletul celor ramasi dupa cei decedati pe mana lui ionac.
Felicitari dl. Ciprian Brindescu. Sunteti un jurnalist extraordinar si v-am citat (m-am delectat cu ele) toate articolele. Avem nevoie de mai multi oameni ca si dvs, care sa iasa in fata si sa faca dreptate, sa spuna lucrurilor pe nume. Am marea rugaminte sa faceti o ancheta si asupra Clanului Nanu, suntem terorizati de ei. Sunt sigura ca aveti competenta si influenta necesara sa aduceti acest clan de tigani in atentia organelor competente. Suntem terorizati de mai bine de un deceniu de ei. Din pacate un singur articol am gasit despre ei, in Tion in 2013. De atunci nimeni nu a mai indraznit sa-i deranjeze cu nimic. Va promit ca veti ramane stupefiat daca va veti adanci in aceasta ancheta, asupra acestor tigani ce cred ca li se cuvine tot si fac tot ce ii taie capul, fara ca nimeni sa le ceara socoteala.
https://www.tion.ro/stirile-judetului-timis/clanul-nanu-care-vinde-cai-si-isi-terorizeaza-vecinii-in-ronat-amendat-din-nou-218213/
Va rog din suflet sa faceti ceva, suntem toti cu mainile legate si nimeni nu face nimic. Va multumesc dl Brindescu, sunt sigura ca nu veti lasa situatia asa. Sa va dea Dumnezeu Sanatate si Putere, pentru ca numai Dumnezeu stie ce nevoie disperata avem nevoie de un jurnalist justitiar de calibru dvs.
Dati-mi detalii pe adresa de mail [email protected]. Multumesc!