Fostul primar al Timișoarei șutează în poarta actualului edil-șef

ciuhandu 1

Gheorghe Ciudandu, fostul primar al Timișoarei, a făcut, vineri, declarații incendiare în fața instanței, fiind chemat în calitate de inculpat în dosarul ”Poli II”.

Cel mai longeviv primar al Timișoarei de după Revoluție, Gheorghe Ciuhandu, a afirmat că, nefiind microbist, nici inițiativa, nici negocierea și nici contractul de asociere încheiat între municipalitate și echipa de fotbal ”Poli” pe perioada în care a fost primar nu i-au aparținut. În schimb, a ridicat mari semne de întrebare cu privire la implicarea lui Nicolae Robu în decizia de finanțare a echipei de fotbal Politehnica, în perioada 2008-2011.

nicolae-robu”În 2007, a fost un miting mare în Piața Victoriei, în care persoane reprezentative pentru oraș, printre care și Nicolae Robu (pe atunci rectorul Universității Politehnica – n.r.) s-au exprimat în sensul susținerii demersului de a sprijini financiar echipa de fotbal care, la vremea respectivă, făcuse progrese remarcabile și avea foarte mulți suporteri timișoreni”, a declarat Ciuhandu, care este de părere că Nicolae Robu, care nu este anchetat în legătură cu această finanțare, și-a făcut, totuși, imagine și de pe urma suportului, declarat public, al acestei echipe.

”Cred că actualul primar, care, în 2007-2008, își asocia imaginea cu această echipă de fotbal, a fost intimidat când a fost chemat la DNA să dea declarații cu privire la constituirea de parte civilă. La dosarul de urmărire penală, există o primă declarație a sa în care spune că nu știe să existe vreun prejudiciu constatat.

Ulterior, chemat la foarte scurt timp din nou de procurori, avea să declare că se constituie parte civilă, cu 31 de milioane de lei, în contextul în care, la vremea respectivă, această sumă nu era cunoscută decât de procurori și Curtea de Conturi (prejudiciul inițial a fost stabilit la 27 de milioane de lei, suma de 31 de milioane de lei fiind rezultatul unor concluzii ulterioare începerii urmăririi penale, în momentul finalizării rechizitoriului de trimitere în judecată a celor 11 inculpați – n.r.)”, a afirmat Gheorghe Ciuhandu.

Rămâne de văzut dacă actualul primar va dori sau nu să-și motiveze public schimbarea bruscă de poziție în declarațiile date în fața procurorilor DNA, mai ales în contextul în care, potrivit mărturiei fostului primar, contractul de asociere între consiliul local și echipa ”Poli” s-ar fi semnat chiar în biroul rectoratului Universității Politehnica, fără ca el să fie de față, dar în prezența lui Nicolae Robu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Fostul primar al Timișoarei șutează în poarta actualului edil-șef

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *