Herculane este sub sechestru. Iosif Armaş a vândut hoteluri, băi termale şi restaurante la preţuri supraevaluate de 12 ori

herculane 3

Cândva Perla Banatului, staţiunea Băile Herculane pare să nu mai iasă din mocirlă. 45 de clădiri – hoteluri, restaurante, spații comerciale, băi termale, ștranduri și 30 de terenuri au fost puse sub sechestru.

DIICOT Caraş-Severin a făcut noi reţineri în dosarul devalizării staţiunii Băile Herculane. Este vorba de omul de afaceri Iancu Hrelescu şi avocatul Dorin Marescu. Potrivit rechizitoriului, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada decembrie 2007-august 2008, cei doi l-au ajutat pe Iosif Armaș să-şi însuşească principalele active ale societăţilor Argirom Internațional și HERCULES SA. Mai exact, Armaș a vândut 60% din acțiunile deținute de Argirom Internațional SA la Aeroportul Caransebeș, contra unui teren cu o valoare de piață de 19.000 de euro, iar, ulterior, la un interval scurt de timp, le-a revândut către Excav Prod SRL Caransebeș contra sumei de 418.400 de euro. La un calcul simplu se poate vedea că suma este de aproximativ 21 de ori mai mare.

De asemenea, în aceeași perioadă, au fost însușite prin acte fictive, un număr de 7 imobile (hoteluri, băi termale, restaurante cu o valoare de aproximativ 4.000.000 lei și 400.000 de euro) din patrimoniul Herclues SA unde Argirom Internațional SA era acționar majoritar, cu sprijinul expertului evaluator ANEVAR Adrian Petru Andrițoiu și a executorului judecătoresc Ion Sima. Imobilele dobândite au fost înstrăinate ulterior către SC EXCAV PROD SRL, chiar și cu un preț de aproximativ 12 ori mai mare decât prețul la care a fost achiziționat prin executare silită.

MARESCU DORIN – avocat în cadrul Baroului București, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și complicitate la infractiunea de delapidare.

HRELESCU IANCU – pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infractiunea de delapidare, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și spălare de bani.

ANDRIȚOIU ADRIAN PETRU (expert evaluator ANEVAR la data faptei), pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, sub forma sprijinirii, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și complicitate la infractiunea de delapidare;

SIMA ION (executor judecătoresc) – constituirea unui grup infracţional organizat, sub forma sprijinirii, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și complicitate la infractiunea de delapidare;

Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 123.000.000 lei, valoarea creanțelor împotriva SC Argirom Internațional SA.

radioresita.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *