Fost primar, găsit împușcat în bucătăria locuinței sale

Fost primar, găsit împușcat în bucătăria locuinței sale

Un fost primar al comunei Husnicioara, județul Mehedinți, a fost găsit împușcat, joi seară, în bucătăria locuinței sale. Fostul edil și-ar fi pus capăt zilelor cu o armă de vânătoare.

Poliția din Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată, joi seară, de către un bărbat de 43 de ani, că l-a găsit pe cumnatul său mort în locuința sa din comuna Husnicioara.

Polițiștii au stabilit că bărbatul decedat, în vârstă de 43 de ani, locuia singur, în localitatea Husnicioara, iar în ultima perioada nu mai păstra legătură cu apropiații. Claudiu Rujoi avea doi copii minori.

„Cadavrul bărbatului a fost găsit în bucătăria locuinței, așezat pe scaun, prezentând o plagă prin împușcare la nivelul gurii, iar pe picioarele acestuia se află o armă de vânătoare, pe care acesta o deținea legal. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, informează Poliția Mehedinți.

CITEŞTE ŞI: Alin Nica: ”Dl Fritz are senzația că cetățenii au uitat că au înghețat de frig în apartamente și în spitale, în plină pandemie”

A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Potrivit unor surse locale, este vorba despre fostul primar al comunei Husnicioara din perioada 2012 – 2016, conform Mediafax.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *