Ambrozia, o problemă continuă la Timișoara. Peste 260 de terenuri verificate de polițiștii locali, 48 de sancțiuni aplicate în ultimele două luni

Ambrozia, o problemă continuă la Timișoara. Peste 260 de terenuri verificate de polițiștii locali, 48 de sancțiuni aplicate în ultimele două luni

Ambrozia, o problemă continuă la Timișoara. Peste 260 de terenuri verificate de polițiștii locali, 48 de sancțiuni aplicate în ultimele două luni.

Polițiștii locali au continuat în această perioadă verificările pe linia identificării terenurilor care nu au fost curățate de planta alergenă ambrozia, faptă prevăzută și sancționată de Legea 62/2018, care se referă la combaterea acestei buruieni.

CITEȘTE ȘI: Un oraș din Timiș va avea o nouă șosea de centură

Într-o primă fază, de la începutul campaniei, au fost notificați proprietarii a 362 terenuri neîntreținute, cu potențial de dezvoltare a acestei plante.

De la începutul lunii iulie și până la finalul lunii august, polițiștii locali au verificat 261 de terenuri, constatând în cazul a 37 dintre acestea că proprietarii nu au luat măsurile de cosire a ambroziei în urma somațiilor, motiv pentru care au fost încheiate procese verbale de constatare a contravenției, într-o prima fază cu avertisment.

La reverificare s-a constatat că proprietarii s-au conformat și au cosit terenurile deținute.

Tot în ultimele două luni, polițiștii locali au aplicat și 11 sancțiuni în valoare de 19500 lei conform HCL 371/2007  pentru neîntreținerea terenurilor unor proprietari care nu le-au curățat de vegetație și resturi.

Dintre terenurile pe care s-a constatat prezența ambroziei, majoritatea aparțin unor societăți comerciale, fiind amplasate în locații precum Calea Aradului, Augustin Coman, Baader, Vasile Loichita, tronsonul Garii de Est intre linii, Renasterii, Spl Nicolae Titulescu, Sulina, Bd Industriei, Basarabia, Nicolae Filimon, vis-a-vis de Muzeul Satului, Brandusei, Prof. Mircea Neamtu, Naturii, Ecaterina Teodoroiu,  Delinesti , Parâng, Demetriade, Amurgului, Armoniei, C. Brancoveanu, Dan Carpin, Dr. Grigore T Popa etc.

„Reamintim că această campanie de verificare a terenurilor pe care există ambrozie continuă până în luna octombrie, în timp de verificarea terenurilor neîntreținute se face permanent”, transmit polițiștii locali.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *