Fordurile Kuga de la RATT îi transportă în instanță pe foștii aleși ai Timișoarei

primaria timisoara 8

Primarul Timișoarei a făcut, marţi, un anunț cel puțin surprinzător, care îi va plimba prin tribunale atât pe fostul primar Gheorghe Ciuhandu, cât și pe foștii viceprimari Adrian Orza și Sorin Grindeanu și câțiva funcționari publici.

robu5„Am inițiat o acțiune în instanță pentru recuperarea prejudiciului produs Primăriei municipiului Timișoara de către foștii conducători ai instituției prin nerespectarea OUG în vigoare la acea vreme privind reducerea cheltuielilor bugetare. S-au încheiat atunci contracte de închiriere pentru mașini și Curtea de Conturi a sesizat că acele contracte au fost ilegale și, într-adevăr, s-a confirmat că acea constatare a fost corectă. Chiar era în vigoare ordonanța guvernului Boc, menită să reducă cheltuielile bugetare.

Prin urmare, domnii Ciuhandu, Grindeanu, Orza și câțiva funcționari publici sunt subiecți în acest proces și vom vedea ce spune instanța, dar s-a ajuns în stadiul în care prejudiciul trebuie recuperat de la ei ca persoane. Nu mă ocup eu de problemele acestea, eu mă ocup de ceea ce rezultă din activitatea aparatului de specialitate, care pentru asta există, să rezolve probleme tehnice de orice natură. Sunt chestiuni juridice, la care eu nu mă pricep”, a declarat, marţi, Nicolae Robu.

Articolul pe larg, cu reacţiile celor vizaţi, în ziarul „Renaşterea bănăţeană” de miercuri, 11 iulie!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Fordurile Kuga de la RATT îi transportă în instanță pe foștii aleși ai Timișoarei

  1. Nefiind nici o OUG in vigoare chiar acum, se pot sparge bani oricum de catre primarul corect care e „primul care face ceva dupa 50 de ani”. Ce conteaza ca bugetul s-a sugrumat cad e vorba de platit ce se datoreaza la STPT, Colterm, etc, legea e respectata. Plus, de ce sa inchiriem masini cand Retim ne poate da cadou o limuzina ca pentru Cancelarul Germaniei? Nu ca as tine cu fostii, daca au gresit, sa fie trasi la raspundere. Cu legile lui Dragnea, Robu nu va fi niciodata vinovat de nimic.

  2. astea sant mizilicuri pentru indivizii astia.ionelas carpaci zona aurora astea ar trebui cercetate nu rahaturile astea cu masini. dar asa-i la noi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *