Focare de gripă aviară în Ungaria, foarte aproape de vestul României. Zeci de mii de păsări, sacrificate

Virusul gripei aviare confirmat la o fermă situată în apropierea graniţei cu România

Noi focare de gripă aviară au fost descoperite în Ungaria, la ferme de creştere a păsărilor din judeţele Bekes şi Csongrad-Csanad, situate în sudul şi sud-estul ţării (aproape de județele Timiș și Arad), a anunţat miercuri Oficiul naţional ungar pentru siguranţa lanţurilor alimentare (Nebih), potrivit agenţiei MTI.

Autoritatea ungară a inspectat ferme de gâşte în localităţile Mezokovacshaza, Totkomlos şi Nagybanheyes, în urma unor sesizări despre creşterea frecvenţei deceselor la păsări. A început deja sacrificarea a circa 65.000 de păsări în urma descoperirii noilor focare, a precizat Nebih.

Această autoritate atenţionează totodată că se aşteaptă ca virusul gripei aviare să se răspândească în continuare în judeţuş Bacs-Kiskun, din sudul Ungariei. În acest judeţ a fost anunţată joi trecută descoperirea unui focar de gripă aviară cu virusul înalt patogen H5N1 la o fermă de gâşte. Circa 3.500 de gâşte din acea fermă au fost sacrificate, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit regulilor epidemiologice, furajele şi apa trebuie ţinute în recipiente închise şi păsările trebuie să fie menţinute în spaţii izolate în zonele cu risc ridicat de transmitere a virusului gripei aviare, mai notează Nebih.

Foto: Erdon


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *