Firmă din Timișoara, sancționată cu 5.000 de lei pentru că a permis mai multor persoane să fumeze în incintă

Firmă din Timișoara, sancționată cu 5.000 de lei pentru că a permis mai multor persoane să fumeze în incintă

Firmă din Timișoara, sancționată cu 5.000 de lei pentru că a permis mai multor persoane să fumeze în incintă

Polițiștii locali din cadrul Biroului Proximitate și Siguranță Publică au verificat aseară, în jurul orei 21.00, în urma unei sesizări, un local de pe strada Holdelor, unde s-a semnalat faptul că persoanele care se află în incintă fumează, deși acest lucru este interzis.

Polițiștii locali au constatat că administratorul societății a permis fumatul în interiorul localului, pe mese se aflau scrumiere, iar în momentul controlului în locație se aflau mai multe persoane care fumau.

Astfel, ca urmare a acestui fapt, polițiștii locali au sancționat societatea Ciocârlia SRL cu suma de 5000 de lei, conform Legii 15/2016 privind modificarea si completarea Legii 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

CITEȘTE ȘI: Primăria Timișoara ar putea pierde finanțările europene pentru 30 de proiecte neterminate la timp de către administrația Fritz

Reamintim că potrivit actului normativ menționat, nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor privind locurile în care este interzis fumatul, respectiv spații închise, se sanctioneaza cu amendă contravențională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravențională de 10.000 lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității până la remedierea situației care a dus la suspendarea activității la a doua abatere.

Săvârșirea unei noi contravenții la această lege se sancționează cu amendă contravențională de 15.000 lei și cu sancțiunea complementară de închidere a unității. În cazul persoanelor fizice sancțiunile sunt de la 100 lei la 500 lei”, transmite Poliția Locală Timișoara.

Foto cu titlu ilustrativ


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *